Cum reușesc femeile asiatice să pară mult mai tinere decât sunt? 7 trucuri de frumusețe
Frumuseţe · Cosmetica / 26.09.2021

Din Coreea de Sud și până în Thailanda, femeile asiatice au propriile lor trucuri de frumusețe, care în ultimii ani au devenit foarte populare și în Occident.

Femeile din Asia reușesc să pară întotdeauna mult mai tinere decât sunt, de aceea merită în încercăm secretele lor de frumusețe. Iată care sunt:

Folosesc apa de orez


Apa de orez este un ingredient inclus adesea în produsele pentru îngrijirea pielii folosite în Japonia și Coreea. Apa de orez are proprietăți antiîmbătrânire și un efect de unifomizare a culorii pielii. Poți să pulverizezi apă de orez pe ten, pentru un plus de hidratare, sau poți să o aplici pe păr pentru a-l face mai strălucitor și mai rezistent, datorită conținutului de proteine vegetale.


Citește și: Ce este acidul mandelic, ingredientul minune pentru un ten perfect


Își curăță tenul în doi pași


Curățarea dublă a tenului este o tehnică răspândită în rândul femeilor asiatice. Are rolul de a elimina impuritățile în profunzime, eliberând porii și prevenind astfel apariția unor imperfecțiuni precum puncte negre sau coșuri. Curățarea în doi pași este realizată prin aplicarea unui ulei natural, care dizolvă produsele de machiaj. Este urmată apoi de spălarea tenului cu o loțiune blândă, care elimină impuritățile și lasă tenul perfect curat.

Folosesc produse pe bază de mucus de melc


Mucusul de melc este folosit de mii de ani în medicina tradițională și de câțiva ani a revenit în atenția industriei cosmetice. În Asia sunt foarte populare produsele cosmetice pe bază de mucus de melc, datorită compoziției sale complexe și a conținutului de acid hialuronic natural și acid glicolic. De asemenea, conține zinc, un mineral care calmează pielea iritată.

Beau ceai de lemongrass


Lemongrass sau iarba de lămâie este o plantă utilizată pe scară largă în gastronomia asiatică, în special în cea thailandeză. Această plantă a cărei aromă amintește de coaja de lămâie are numeroase beneficii pentru sănătate și frumusețe. Ceaiul de lemongrass este excelent pentru detoxifierea organismului și este consumat frecvent de femeile din Asia, care știu că frumusețea vine întotdeauna din interior.

Aplică ulei de ricin pe piele și păr


Uleiul de ricin are un efect intens hidratant asupra pielii uscate și a părului degradat. Ajută la ameliorarea unor probleme precum mătrața, vârfurile despicate și stimulează în același timp creșterea părului. Aplicat pe ten, uleiul de ricin netezește ridurile, hidratează intens și are rol antioxidant, prevenind apariția ridurilor noi.

Își fac masaj facial cu role cu jad sau pietre gua sha


Rolele cu jad au devenit în prezent ustensile must have pentru cele mai multe femei pasionate de îngrijirea corectă a pielii. Dar aceste ustensile, precum și pietrele gua sha, sunt folosite de sute de ani în medicina tradițională din China și alte zone din Asia. Masajul facial are numeroase beneficii, în special stimularea circulației sanguine și limfatice. În acest fel duce la scăderea retenției de apă și a aspectului de față umflată sau pungi sub ochi. Masajul facial are și capacitatea de a detensiona musculatura feței, ceea ce reduce ridurile și liniile fine.

Își protejează pielea de soare


Probabil îți sunt cunoscute acele pălării conice din paie reprezentative pentru femeile din Vietnam, China sau Thailanda. Protejarea pielii de soare nu este un trend modern în Asia, ci face parte din cultura celor mai multe popoare din această zonă a lumii. În prezent, femeile asiatice respectă cu strictețe regulile de protecție solară și investesc mult în produse și creme cu factor de protecție. Razele UVA și UVB ale soarelui sunt principala cauză de îmbătrânire a pielii, astfel că asiaticele folosesc protecție solară zi de zi, indiferent de anotimp.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro