Cum să redai strălucirea pielii peste noapte
Frumuseţe · Cosmetica / 09.09.2018

Cine nu și-ar dori să aibă o piele strălucitoare? Un program corect de dormit, o rutină de demachiere, menținerea dietei potrivite, exercițiile și folosirea cremelor anti-aging sunt doar câteva dintre lucrurile pe care ar trebui să le faci dacă vrei să redai strălucirea pielii tale.

Cu toate acestea, poate că nu toate persoanele pot urma această rutină într-un mod ideal. Dacă ești presată de timp și încerci să găsești și alte opțiuni pentru a reda strălucirea pielii tale peste noapte, iată câteva modalități naturale încercate și testate pentru o piele mai strălucitoare!

Modalități prin care poți să redai strălucirea pielii peste noapte


1. Mască cu orez și susan


S-ar putea ca aceasta să devină masca ta preferată, având în vedere că este atât de simplu de făcut și că îți redă strălucirea feței. Lasă în apă cantități egale de orez și semințe de susan peste noapte. Zdrobește ingredientele dimineață, până când obții o consistență fină de scrub. Aplică masca pe corp și față și las-o să acționeze timp de un minut sau două. Spală cu apă rece. În timp ce susanul hrănește și hidratează pielea, boabele de orez te vor ajuta să exfoliezi celulele moarte de piele. Această mască este perfectă atât pentru față, cât și pentru corp.

2. Lapte


Laptele reprezintă o altă posibilitate naturală de a obține strălucirea mult dorită a pielii. Aplică pe față un strat foarte subțire de lapte cu un conținut scăzut de grăsimi. Masează fața cu mișcări în sus, până când laptele este absorbit complet de piele. Spală-te pe față în dimineața următoare, cu mișcări ușoare. Laptele nu ajută doar la curățarea petelor faciale întunecate, dar și hrănește pielea atunci când dormi.

3. Exfoliere și hidratare


Folosește un exfoliant cu o formulă ușoară pentru a-ți curăța fața, după care tamponeaz-o ușor pentru a se usca. Elimină toate urmele de machiaj. Aplică o mască cu miere și las-o să acționeze timp de cel puțin 15 minute. Când masca se usucă, umezește-o folosind puțină apă și curăță încet, în timp ce masezi fața, timp de cel puțin 2 minute. Clătește cu apă rece. Tamponează fața cu un prosop uscat și aplică un strat subțire de cremă de noapte anti-aging. Când te trezești, folosește un exfoliant delicat pentru a-ți curăța fața. Poți folosi din nou masca cu miere și amâna exfolierea pentru strălucire suplimentară.

4. Soluții pentru ochi


În timp ce redai strălucirea feței, nu uita de ochi! Expunerea constantă la ecranele calculatoarelor și ale telefoanelor și lipsa de somn pot duce la apariția cearcănelor. Însă poți beneficia de câteva trucuri care te ajută să ameliorezi aspectul obosit al ochilor. De exemplu, poți folosi un gel reconfortant pentru ochi, care hidratează pielea din jurul ochilor în timp ce dormi. De asemenea, poți utiliza o mască de ochi pentru a-ți acoperi ochii în timp ce dormi. Spală-te cu apă rece pe față atunci când te trezești! Poate că cearcănele tale nu vor dispărea, dar ochii tăi vor arăta mai puțin obosiți.

5. Uleiuri pentru față


În timpul iernii poți utiliza uleiuri naturale pentru față, care îți vor hidrata pielea. Pentru pielea uscată, ar trebui să lași uleiurile peste noapte și să le îndepărtezi de dimineață cu o soluție exfoliantă delicată, pentru un ten strălucitor. În cazul pielii normale, lasă uleiurile să acționeze pentru aproximativ o oră, după care poți curăța cu un scrub delicat. Poți chiar folosi și apă termală înainte de culcare. Atunci când te trezești, folosește un produs ușor de curățare, fără parabeni, după care poți clăti fața cu apă rece. Poți aplica iar câteva pufuri de apă termală, pentru a continua procesul de hidratare a pielii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro