După mese copioase, nopţi pierdute şi ceva mai mult alcool ca de obicei, nu este de mirare că frumuseţea ta are de suferit. Deşi te-ai distrat de minune, Crăciunul a lăsat ceva urme neplăcute pe chipul tău, de care trebuie să scapi rapid ca să fii fresh şi absolut superbă pentru Revelion!
Iată câteva trucuri care te vor ajuta să-ţi recapeţi prospeţimea din obraji şi să elimine efectele negative ale petrecerii de Crăciun:
Bea multă apă
Dacă în mod normal ar trebui să bei cel puţin doi litri de apă pe zi, pentru a scăpa de urmele lăsate de oboseală, alcool şi alimentaţia bogată în grăsimi, acum este necesar să bei cât mai multă apă, ajungând chiar şi la trei litri pe zi! Astfel toxinele sunt eliminate din organism odată cu apă, iar pielea ta îşi va recăpăta strălucirea naturală. De asemenea, consumând mai multă apă vei scăpa de cearcănele din jurul ochilor cauzate de toxine şi oboseală.
Renunţă la sare
Pe lângă efectul de creştere a tensiunii sanguine, consumul ridicat de sare predispune la retenţia de lichide în organism. De aceea, ca să scapi de efectul de "faţă pufoasă" pe care îl poţi avea după câteva zile de alimentaţie fără restricţii, este necesar să renunţi pentru câteva zile la alimente sărate. Pungile de sub ochi, care sunt provocate de retenţia de lichide, vor dispărea ca prin minune!
Mănâncă citrice
Toate citricele conţin vitamina C, un puternic antioxidant, dar şi elemente nutritive care accelerează procesul de eliminare a toxinelor din organism. Iar ca să beneficiezi la maximum de aceste efecte benefice, consumă-le dimineaţa, pe stomacul gol.
Tratament revigorant
Şterge oboseala de pe chipul tău cu ajutorul unui truc foarte simplu. Fă o infuzie de ceai verde, las-o la răcit, apoi pune-o pentru câteva ore la frigider. O poţi face de seara, pentru a o folosi a doua zi gata răcită. Înmoaie un prosop mic în infuzie, stoarce-l bine, acoperă-ţi faţă cu el şi stai întinsă pentru cel puţin 10 minute. Vei reuşi astfel să-i ofere tenului tău un tratament revigorant, care accelerează circulaţia sanguină, îndepărtează cearcănele şi pungile de sub ochi, ştergând efectele oboselii de pe chipul tău.
Exfoliază şi hidratează
În numai câteva minute poţi readuce strălucirea şi prospeţimea tenului tău. Spală-te pe faţă, apoi masează-ţi pielea cu un amestec realizat dintr-o linguriţă cu mălai şi o linguriţă cu miere. Este un exfoliant natural care va îndepărta celulele moarte şi senzaţia de piele încărcată, aspră şi lipsită de strălucire. Clăte-te apoi şi masează pe faţa încă umedă câteva picături de ulei de măsline, de susan, sâmburi de struguri, avocado, argan sau oricare alt tip de ulei extravirgin, presat la rece.