30
Stilul semilună. 30 de manichiuri pentru unghii perfecte
Manichiura french a fost ani la rândul preferată de femeile din întreaga lume, dar în prezent stilul semilună, cunoscut și ca manichiura "half moon" pare să-i ia locul.
Este un trend apreciat de vedetele de la Hollywood, ceea ce face ca acest stil să devină și mai popular. Deși poate că pare un look modern, manichiura moon este inspirată, de fapt, din stilul anilor '30.
Așa cum îi spune și numele, manichiura semilună presupune conturarea unui semicerc la baza unghiei, într-o culoare diferită. Modalitățile în care poate fi realizat sunt atât de variate încât este imposibil să nu descoperi o idee care să te reprezinte cel mai bine. Obții un look clasic și elegant dacă alegi combinația de roșu pentru unghii și baza conturată în alb, realizând un tip de manichiură french răsturnată.
Dacă optezi pentru nuanțe pastelate de roz, bleu, verde, galben, violet etc. vei avea o manichiură ideală pentru primăvară. Iar dacă vrei un stil care să se potrivească de minune pentru petreceri, alege să conturezi semiluna cu glitter sau nuanțe metalice de ojă.
Trendul minimalist, care presupune desenarea unghiilor în linii simple, poate fi la fel de bine inclus și în cadrul manichiurii semilună. Aplică oja numai pe unghie, lăsând semicercul de la bază liber, astfel încât să se vadă culoarea naturală a unghiei.
Un stil derivat din manichiura moon este cel al bazei sub formă de triunghi, care îți va oferi o manichiură cu o alură modernă și originală.
Iată cum să realziezi manichiura semilună: