Hidrateaza-ti pielea natural
Pielea frumoasa este in primul rand hidratata. Este placuta la atingere, supla si elastica. Daca toate acestea lipsesc, apar alte probleme, precum microfisuri sau chiar crapaturi (in special in zona calcaielor), vergeturi si descuamari.
Pielea frumoasa este in primul rand hidratata. Este placuta la atingere, supla si elastica. Daca toate acestea lipsesc, apar alte probleme, precum microfisuri sau chiar crapaturi (in special in zona calcaielor), vergeturi si descuamari.Vremea rece si vantul sunt factori care determina uscarea excesiva a pielii. Pe de alta parte, nici caldura din interior nu este mai benefica, din moment ce aparatele de incalzire reduc drastic umiditatea aerului. Daca produsele din comert nu ofera rezultatele pe care le doresti sau vrei numai sa eviti colorantii si conservantii continuti de acestea, este momentul sa apelezi la metodele naturale de hidratare.
Uleiurile din plante si fructe sunt o adevarata minune in acest sens. Pe langa proprietatile de hidratare, acestea mai sunt imbogatite in mod natural cu vitamine, minerale, antioxidanti si diversi compusi antibacterieni.
Uleiul de masline
Uleiul de masline a reprezentat timp de mii de ani "elixirul frumusetii" in zona meditaraneana si nu numai. Desi in prezent este accesibil in aproape orice colt al lumii, proprietatile sale excelente pentru frumusete sunt adesea ignorate, in detrimentul cosmeticelor din comert. Uleiul de masline are un continut ridicat de vitamina E, are un important rol antioxidant si protejeaza pielea de razele ultraviolete.
In fiecare seara, inmoaie un deget in ulei de masline si aplica in zona ochilor, avand grija ca uleiul sa nu iti intre in ochi. Maseaza delicat si lasa uleiul sa intre in piele. Il poti folosi si pe sprancene imediat dupa pensare sau pe piele dupa epilare.
In contact cu apa calda, porii se deschid si permit patrunderea vitaminelor si mineralelor in profunzime, deci cea mai buna varianta de folosire a uleiului de masline este dupa baie sau dus. Adauga cateva linguri de ulei de masline si in apa de baie.
Uleiul de migdale
Uleiul de migdale este un remediu ideal pentru pielea uscata. Desi poate fi folosit pentru orice tip de piele, uleiul de migdale face minuni pentru pielea uscata, predispusa la iritatii si mancarimi, potrivit ehow.com. Este un ulei folosit foarte mult in industria cosmetica datorita proprietatilor sale si consistentei lejere. Este absorbit rapid de piele si nu lasa urme grase, asa cum se intampla in cazul altor uleiuri.
Se aplica incalzit pe piele sau dupa baie, cand porii sunt deschisi si uleiul poate fi absorbit rapid. Un inconvenient este acela ca uleiul de migdale are un pret destul de ridicat, in special daca vorbim de uleiul de cea mai buna calitate, care este obtinut prin presarea la rece.
Uleiul de susan
In mod traditional, uleiul de susan era folosit pentru tratarea diferitelor probleme ale pielii, precum eczeme, arsuri sau caderea parului.
Uleiul din seminte de susan este folosit in masajul Ayurvedic, in special datorita capacitatii sale de a penetra rapid pielea, pana in straturile profunde, pe care o hidrateaza intens si o detoxifica, potrivit saafpureskincare.com.
Proprietatile sale hidratante sunt exceptionale, pentru acest fapt fiind responsabila cantitatea mare de vitamina E - 25mg per 100ml. De asemenea, are un continut ridicat de fier, fosfor si magneziu. Cuprul, un alt element ce se afla in uleiul de susan are o deosebita importanta in sintetizarea colagenului si elastinei, cele care mentin fermitatea pielii si previn aparitia ridurilor.
Incalzeste uleiul de susan intr-un vas pe aragaz, pana ce ajunge la temperatura corpului sau putin mai mult, dar nu il infierbanta pentru ca te poti opari! Aplica-l apoi pe tot corpul, masand delicat. Clateste-te cu apa calda, dar nu folosi sapun. Uleiul va mentine un nivel adcvat de hidratare, iar pielea ta va fi supla si catifelata.