6 produse cosmetice pe care un makeup artist nu le-ar cumpăra niciodată
Chiar dacă uneori ai senzația că îți trebuie toate noile produse cosmetice și de machiaj care se lansează, în mod sigur nu ai nevoie de multe dintre ele.
Makeup artiștii cunosc foarte bine piața și știu exact care sunt produsele de machiaj și îngrijire care oferă cu adevărat beneficii și care sunt cele inutile, pe care dai banii degeaba. Iată câteva produse pe care un makeup artist nu le-ar cumpăra:
Cosmetice care conțin ingrediente periculoase
Trendul cosmeticelor „curate”, care conțin cât mai puține ingrediente sintetice și cât mai multe ingrediente naturale este în continuă creștere. „Cosmeticele care conțin ingrediente periculoase precum parabeni, ftalați, nanoparticule, sulfați și parfum sintetic sunt periculoase nu numai pentru tine, ci și pentru mediu”, declară makeup artista Tricia Turner pentru purewow.com. Numeroase branduri lansează produse cosmetice care conțin mai multe ingrediente naturale, fără efecte secundare asupra pielii sau sănătății în general. Verifică întotdeauna lista de ingrediente.
Citește și: Makeup artistul care se poate transforma în orice personaj. Postările sale au milioane de like-uri
Bureți din latex
Secretul unui ten cu aspect neted și mătăsos nu este aplicarea machiajului cu bureți din latex. Se pare că aceste ustensile de înfrumusețare pot face mai mult rău decât bine pentru pielea ta. „Matrialele precum latexul pot fi iritante pentru pielea sensibilă, prin urmare bureții fără latex sunt piese must-have în trusa mea de machiaj”, spune makeup artistul.
Mascara scumpă
O mascara scumpă poate că este promovată intens și arată prețios, dar chiar merită toți acei bani? Probabil că nu. „Mai scump nu înseamnă neapărat mai bun, în special când vine vorba de mascara, din moment ce este un produs cu o durată scurtă de valabilitate, de aproximativ trei luni”, declară specialista. Chiar și o mascara la un preț accesibil poate face același lucru (sau chiar mai bine).
Pudră asortată cu fondul de ten
„Pudrele colorate folosite pentru fixarea machiajului dau un aspect încărcat tenului și adaugă încă un strat care nu este necesar”, spune Turner. În loc să alegi un set format din fond de ten și pudră asortată, optează pentru o pudră translucidă care să fixeze machiajul și să absoarbă excesul de sebum. „Pudra translucidă este un produs de bază din trusa oricărui makeup artist pentru că se potrivește aproape oricărei nuanțe a tenului și oferă un finish cu aspect natural”, explică specialista.
Eyeliner lichid de calitate proastă
„Un eyeliner lichid este un produs esențial în trusa de machiaj a oricărei femei, dar secretul este să găsești formula potrivită”, spune makeup artistul. Va trebui să testezi mai multe tipuri de eyeliner lichid înainte de a-l găsi pe cel care ți se pare cel mai bun, însă specialista avertizează că sunt unele semnale de alarmă pe care să le iei în calcul când cumperi unul. Printre acestea sunt uscarea produsului, aplicatorul de proastă calitate și dificultate la aplicare. Un eyeliner trebuie să fie cremos, să se aplice ușor și să conțină pigment intens.
Loțiune pentru spălarea tenului care conține săpun
După o zi lungă, tot ce îți dorești este să-ți cureți complet machiajul și să-ți lași tenul să respire. Dar curățarea tenului trebuie să fie delicată, iar produsul folosit ar trebui să fie blând cu pielea. „Numeroase femei folosesc fără să știe loțiuni pentru spălarea tenului care sunt mult prea abrazive pentru pielea lor. Acestea îndepărtează uleiurile naturale ale pielii și afectează bariera de protecție a tenului”, spune Turner. Alege un gel sau o loțiune pentru curățarea tenului care nu conține săpun sau detergenți. Acestea de obicei nu fac spumă și nu lasă pielea uscată sau iritată după spălare.