9 reguli de machiaj pe care orice femeie de peste 40 de ani ar trebui să le urmeze
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, dobândim cunoștințe și abilități care ne sunt foarte utile. Este valabil și în ceea ce privește machiajul, iar după vârsta de 40 de ani trucurile pe care le folosește sunt cu atât mai importante pentru că te ajută să ascunzi semnele îmbătrânirii.
Greșelile de machiaj pot să evidențieze ridurile, să te facă să pari obosită și mult mai matură. Iată câteva dintre trucurile de machiaj pe care orice femeie de peste 40 de ani ar trebui să le știe:
Trebuie să cunoști subtonul pielii tale
„Alegerea fondului de ten se rezumă la cunoașterea subtonului pielii. Atunci când afli dacă ai un subton cald, rece sau neutru îți va fi mult mai ușor să alegi orice produs pentru ten (fond de ten sau corector)”, declară pentru purewow.com makeup artistul Monika Blunder.
Iată cum să descoperi care este subtonul pielii tale:
Fii atentă la modul în care reacționează pielea ta în urma expunerii la soare. Dacă te bronzezi ușor, ai un subton cald. Dacă pielea se arde ușor, înseamnă că subtonul tău este rece. În cazul în care te arzi puțin, pentru ca apoi să te bronzezi treptat, subtonul tău este neutru.
Privește cu atenție bijuteriile pe care le porți. Dacă auriul arată excelent pe pielea ta, ai subton cald. Iar dacă bijuteriile din argint ți se potrivesc cel mai, subtonul tău este rece. În cazul în care îți stă bine și cu auriu și cu argintiu, subtonul tău este neutru.
Analizează-ți venele de la încheietura mânii. Venele care par albastre indică un subton rece, iar venele care par verzui arată că ai un subton cald. Nu ești sigură dacă sunt verzi sau albastre? Atunci înseamnă că subtonul este neutru.
Află ce culori te avantajează
„După ce ai descoperit care este subtonul pielii tale, privește roata culorilor și alege ce culorilor complementare. Persoanele care au subton cald au tendința de a arăta cel mai bine cu nuanțe de auriu, roșu, galben și tonuri calde de maro. Cele cu subton rece arată bine cu argintiu, albastru, mov și roz, iar cele cu subton neutru pot purta de obicei orice, deși eu prefer auriu rose”, spune makeup artistul. „De asemenea, poți asorta culorile cu ochii sau culoarea părului”, adaugă specialista.
Pregătește întotdeauna pielea înainte de a te machia
Pregătirea pielii este esențială pentru a obține un machiaj perfect. Robert Sesnek, makeup artistul celebrităților, recomandă folosirea unei creme hidratante, a unei creme pentru ochi și unui primer. „Reduc în mod vizibil ridurile și fac machiajul să reziste mai mult”, spune specialistul. În ceea ce privește folosirea primerului, makeup artistul recomandă aplicarea acestuia în cantități mici, numai pe zonele în care porii sunt lărgiți, precum obrajii sau bărbia.
Nu aplica prea mult fond de ten
Aplicarea corectă a fondului de ten este foarte importantă pentru a obține o piele cu aspect natural, fără imperfecțiuni. „Îmi plac produsele cremă pentru că sunt versatile. Poți să le aplici în cantități foarte mici sau le poți adăuga stratificat pentru a ascunde imperfecțiunile, tenul arătând în continuare hidratat și radiant”, spune Blunder. Fondul de ten lichid este o altă variantă excelentă, pentru hidratează suplimentar pielea și are o acoperire mai mică, ceea ce oferă un aspect natural.
Indiferent ce alegi, începe aplicarea din centrul feței și blenduiește către exterior.
Renunță la pudră
Majoritatea makeup artiștilor recomandă evitarea pudrei sau folosirea ei pe zone restrânse. „Cu excepția cazului în care pielea ta este foarte grasă, limitează aplicarea pudrei numai în zona T (n.r. frunte, nas, bărbie)”, declară Sesnek. Pudra face pielea să pară mult prea mată și îmbătrânită, iar pe de altă parte se acumulează în riduri și linii fine pe care le accentuează.
Echilibrează machiajul
„Dacă porți un ruj într-o culoare puternică, păstrează machiajul ochilor discret și vice versa”, recomandă makeup artistul.
Simplifică machiajul ochilor
„Liniile puternice pot oferi un aspect aspru ochilor, în timp ce liniile delicate oferă un aspect tânăr și fac ochii să pară mai mari”, este de părere specialistul. Fardurile lichide sau cele cremă sunt de preferat în locul celor pudră. „După vârsta de 40 de ani pielea din jurul ochilir își pierde elasticitatea, ceea ce face ca aplicarea fardurilor pudră să fie mai dificilă”, adaugă makeup artistul. Formulele emoliente se aplică ușor și nu se acumulează în pliuri și riduri.
Aplică de fiecare dată blush
Blushul este de nelipsit din machiajul de zi cu zi după vârsta de 40 de ani. Aplică-l mai sus pe pomeți, pentru a obține un efect de lifting și a crea dimensiune.
Conturează buzele cu un creion neutru
„O altă problemă cu care se confruntă femeile de peste 40 de ani este subțierea buzelor. Pentru a crea iluzia unor buze mai pline, fără să pară conturate excesiv, folosește un creion într-o nuanță neutră pentru a le defini forma înainte de a aplica rujul”, spune specialistul. Alege un ruj cu formulă cremoasă și hidratantă în locul unuia mat. Și gloss-ul pentru buze este o opțiune foarte bună.