17
Are 52 de ani, dar arată de 30. Halle Berry a dezvăluit secretul care o ajută să se mențină tânără
Frumuseţe · Stiri / De Georgiana Dorobanţu, 17.07.2018

Halle Berry va împlini peste o lună 52 de ani, deși pare greu de crezut. Vedeta a dezvăluit într-un interviu cum reușește să se mențină tânără

Actrița americană reușește să arate absolut impecabil: are un corp perfect tonifiat, pielea ei este strălucitoare și netedă, iar ridurile sunt aproape inexistente.

Starul american a scris într-o postare pe Instagram că muncește foarte mult pentru a-și păstra corpul în formă maximă. Dar cu toate acestea, Halle a dezvăluit și un secret de frumusețe pentru care garantează că are efecte: este vorba despre supa de oase. 

"O poți face foarte ușor. Mergi la măcelărie și iei oasele pe care oricum aveau de gând să le arunce. Probabil ți le vor da gratis. Iei oasele, le fierbi timp de 24 de ore și bei supa. Este atât de bogată în colagen încât e o adevărată nebunie!
", a declarat Halle într-un interviu pentru publicația Extra.

Halle nu este singura persoană care a devenit un mare fan al supei de oase. Acest preparat a ajuns foarte popular în ultimii ani. Este o sursă bogată de calciu, vitamina D și alți nutrienți, fiind în același timp săracă în calorii. O cană de supă de oase conține nouă grame de proteine, ceea ce o transformă într-o sursă excelentă de proteine.

Iar consumul alimentelor bogate în proteine, așa cum este supa de oase, ajută indirect la creșterea producției de colagen, un timp de proteină care menține pielea fermă și previne apariția ridurilor. 

Deși este bogată în colagen, specialiștii avertizează că supa de oase nu oferă direct colagen corpului. Această proteină este descompusă în nutrienți în sistemul digestiv și nu poate fi absorbită ca atare. 

"Corpul tău convertește acei nutrienți în amino acizi esențiali, care sunt necesari pentru a menține pielea și oasele sănătoase. Nutrienții sunt trimiși apoi prin intermediul circulației sanguine către derm, cel mai profund strat al pielii, care îi poate folosi pentru a forma propriul colagen"
, explică pentru womenshealth.com medicul dermatolog Craig Austin.

Supa de oase se încadrează, de asemenea, în dieta keto urmată de Halle. O cană cu supă de oase conține numai un gram de carbohidrați, ceea ce este perfect pentru o dietă ketogenică, care presupune consumarea unei cantități mici de carbohidrați.

Potrivit cercetătorilor, nu există studii care să demonstreze eficacitatea unor suplimente pe bază de colagen sau consumarea unor alimente bogate în colagen, printre care și supa de oase. Colagenul este o proteină complexă, care se formează în organism, iar consumul de alimente bogate în colagen nu determină neapărat o creștere a producției de colagen a corpului.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro