Istorie cu parfum la Pelișor! Cea mai mare expoziție de sticle de parfum din România
Frumuseţe · Stiri / 06.07.2015

Cu toții iubim parfumurile, dar prea puțini dintre noi le cunoaștem și poveștile. Iată de ce Beautik Haute Parfumerie și-a dorit să prezinte publicului ce înseamnă istoria parfumurilor și a creat în România un muzeu dedicat acestora.

Proiectul Muzeul Parfumului este o inițiativă culturală unică, privată, nascută din pasiunea pentru parfumuri și din dorința de a evidenția impactul emoțional pe care acestea îl au. Muzeul parfumului adună o colecție impresionantă de peste 3000 de sticle printre care  parfumul preferat al Reginei Maria creat de Houbigant, sticle din cristal Baccarat vechi de aproape un secol,  parfumuri românești sau ediții limitate ale celor mai iubite și mai apreciate esențe.

Muzeul Parfumului împreună cu Casa Regala a României organizează expoziția “Istorie cu parfum “ pentru a marca 140 de ani de la nașterea Reginei Maria. In perioada 1 iulie - 15 septembrie decorul regal al Castelului Pelișor va fi completat de parfumurile care ani de-a rândul au încântat minunatele doamne ale culturii, politicii și vieții mondene de pretutindeni și au sedus generații de domni. Colecțiile permanente ale Muzeului Parfumului pot fi vizitate la Beautik Haute Parfumerie, din str. Av Radu Beller nr 9, București.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro