Bărbatul din zodia Leu în carieră
Horoscop · Astrologie / 06.03.2017

Nativul din zodia Leu este o persoană influentă, care ştie să se facă ascultată şi respectată. Poate fi un lider de excepţie!

Leul este extrem de galant


Manierat din fire, acest nativ se poartă bine cu cei din jurul lui şi îi tratează aşa cum merită. Chiar dacă îl calcă cineva pe coadă, cel mult va ridica puţin tonul şi va fi suficient cât să îl pună la punct. Este apreciat de colegele sale pentru că este mereu atent cu ele, dar şi de subordonaţii săi pe care îi respectă. Toată lumea ştie că este foarte educat!

Nativul din Leu poate fi un lider de excepţie


Acestui nativ i se potriveşte de minune rolul de şef, pentru că ştie să se facă ascultat şi respectat. Nu e nevoie să se impună ca să se facă înţeles, ci păstrează o relaţie apropiată cu toţi cei din jurul lui. Pentru angajaţii dificili are o tehnică aparte de a-i pune la punct, şi nicidecum nu acţionează în afara legii.


Bărbatul din această zodie este ambiţios şi creativ


Leul este un om de carieră pentru că este foarte ambiţios şi nu se lasă până nu ajunge unde îşi propune. Are ţeluri măreţe şi vrea să ajungă sus doar prin forţele proprii. Nimic nu îi stă în cale atunci când are un scop, însă asta nu înseamnă că va fi imoral vreo clipă.

Un Leu dă dovadă de generozitate atunci când e necesar


Nativul din această zodie este o persoană bună la suflet, care îi ajută pe cei din jurul lui la nevoie dacă aceştia chiar merită. Datorită situaţiei sale financiare bune, el dă bani cu împrumut persoanelor în care are încredere. De asemenea, în calitate de coleg preia din sarcinile celor depăşiţi de situaţie şi este acel tip de angajat care are energie pentru toate şi care se pricepe la tot.


Bărbatul Leu este puternic şi hotărât


Chiar dacă uneori dă dovadă de duritate, acest nativ este incontestabil un bărbat puternic şi ferm. Nu e nevoie de ţipete sau vorbe urâte pentru a se impune, ci din contră, atitudinea lui şi limbajul elegant îl ajută în acest sens. Este hotărât şi ceea ce spune rămâne bătut în cuie.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro