FecioarăAstăzi vei ieși din zona de confort și vei descoperi că ești extrem de capabil/ă să faci față unor provocări mai dificile. Trebuie doar să ai mai mult curaj și de ce nu, o doză de inconștiență! Pe seară e posibil să primești o vizită surpriză de la prieteni, așa că fii pregătit/ă cu câteva preparate culinare!BalanțăDiscuțiile cu partenerul de viață au devenit tot mai contondente? E clar că unul dintre voi trebuie să facă un pas înapoi și să o lase mai moale! Altfel, în curând veți ajunge să vă reproșați nimicuri și chiar să vă jigniți! Iar de aici până la despărțire, nu rămâne decât un pas!ScorpionZiua aceasta va începe cu stângul pentru tine, dar ca de obicei, o să reușești să obții maximum din orice situație. Având în vedere că este ultima zi lucrătoare a săptămânii, nu trebuie să te dai peste cap! Poți în schimb să te ocupi de weekendul ce va urma și să îți găsești câteva modalități distractive de petrecere a timpului liber!SăgetătorSituația ta financiară este în sfârșit stabilă și poți acum să fii un sprijin pentru cei nevoiași. Chiar dacă ai încredere în persoanele cărora le acorzi un împrumut, asta nu înseamnă că trebuie să renunți la anumite măsuri de siguranță! Astfel, șansele de a face anumite greșeli vor fi diminuate!CapricornTrebuie să dai dovadă de mai multă politețe și de veritabil tact la locul de muncă, indiferent dacă interacționezi sau nu, în mod direct cu publicul! În plus, n-ar strica să fii mai rezervat/ă atunci când vine vorba de evaluarea colegilor tăi! Stabilește în primul rând dacă această atribuție îți revine în mod real, iar dacă nu, mai bine te abții!VărsătorNu e momentul acum pentru lucruri noi, mai ales dacă ești în așteptarea unui răspuns oficial din partea unei autorități a statului. Ideal este să te înarmezi cu răbdare și să acționezi în conformitate cu cele dispuse!PeștiDacă pentru tine urmează o perioadă de concediu, trebuie să renunți la anumite obiceiuri care îți pot perturba liniștea! De exemplu, nu mai verifica atât de des telefonul de serviciu sau e-mail-ul, sigur sunt destui colegi capabili care te pot suplini!