Toată lumea a aflat știrea cu Angelina Jolie și problema ei cu cancerul la sân, mastectomia și cum totul s-a finalizat fericit. Dar uite că la noi în România, viața reală bate viața vedetelor de Hollywood.

Toată lumea a aflat știrea cu Angelina Jolie și problema ei cu cancerul la sân, mastectomia și cum totul s-a finalizat fericit. Dar uite că la noi în România, viața reală bate viața vedetelor de Hollywood. Soția mea e o femeie normală, frumoasă zic eu, sănătoasă, avem împreună o fată și ne considerăm o familie reușită. Viața noastră era relativ lipsită de sincope până anul trecut când sora mai mică a soției a murit de cancer la sân, nedepistat la timp.

A fost o tragedie, evident, cumnata mea avea 25 de ani și nimeni nu s-ar fi gândit că e în grupa de risc. A urmat o altă veste șocantă, o soră mai mare dintr-o primă căsătorie a soacrei s-a testat cu ocazia asta și a aflat că și ea are cancer la sân. Acum urmează un tratament, dar nu e în România, ea trăiește peste ocean.

Așa ajung la subiect. Soția mea a intrat într-o stare pe care nu pot s-o definesc, care nu e nici panică, dar nici resemnare. A fost la medic, s-a controlat, e sănătoasă tun, dar medicul ne-a sugerat să facă și un test anume pentru a vedea dacă are gena aceea care produce cancerul, în familie.
 
Testele astea genetice la noi nu sunt așa de avansate ca afară și ni s-a sugerat să mergem în America că facem testul împreună cu sora mai mare, ca să se poată compara nu știu ce chestie între ele. Nu intru în detalii științifice că nu are rost. Cert e că vizita acolo și testarea asta nu ne este la îndemână, ca să nu zic mai mult, și am renunțat la idee. Dar soția mea a intrat în obsesia asta – poate influențată și de știrea cu Jolie – că trebuie să-și taie sânii ca să prevină boala care va veni negreșit la un moment dat.

Bineînțeles că mie nu-mi convine. Nu mi-o luați în nume de rău, nu sunt un ticălos, prefer să am o soție vie lângă mine decât să n-o mai am deloc, dar decizia ei mi se pare una radicală  și pripită, în condițiile în care totuși e sănătoasă și nu suntem siguri că boala asta e genetică. În plus, va fi cu siguranță o experiență traumatizantă și pentru ea și pentru noi (familia) și nu cred că suntem pregătiți să trecem prin așa ceva. Adică nu sunt convins că e necesar.

Ba și mai mult, la un moment dat se gândea să ducă și fata la medic (care abia împlinește zece ani) ca să-i facă nu știu ce teste. Eu admit că flagelul ăsta al cancerului este unul serios, dar mi se pare că pe undeva lumea a și luat-o cam razna cu asta și exagerează. Voi ce părere aveți? Ce ați face în locul meu, vi se pare normală decizia soției mele?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.

Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa [email protected].