Mercur, planeta comunicării, va intra joi în zodia Gemeni, unul dintre cele două semne pe care le guvernează. Va deschide astfel o perioadă în care ai oportunitatea de a învăţa lucruri noi. Descoperă principalele aspecte astrale ale săptămânii 27 aprilie - 3 mai şi află cum te vor afecta.
Miercuri, 29 aprilie: Soarele în Taur sextil cu Neptun
Miercuri, sextilul dintre Soare în zodia Taur şi Neptun în zodia Peşti va oferi o atmosferă benefică pentru a visa şi pentru a uita de grijile cotidiene. Este un moment în care poţi vedea tot ceea ce au ceilalţi mai bun de oferit. De asemenea, este un aspect care îţi oferă puterea să-i ierţi pe cei care ţi-au greşit şi să mergi mai departe.
Joi, 30 aprilie: Mercur în Gemeni
Mercur, planeta comunicării, va intra joi în zodia Gemeni, unul dintre cele două semne pe care le guvernează. Va deschide astfel o perioadă în care ai oportunitatea de a învăţa lucruri noi, de a pune în practică proiecte care au în prim-plan comunicarea de orice tip. Riscul acestui aspect este tendinţa de a bârfi, pe care ar trebui să o ţii sub control.
Duminică, 3 mai: Lună plină în Scorpion; Mercur opoziţie Saturn
Aspectele astrale din această duminică ne vor obliga la o introspecţie serioasă. Îţi vei analiza cu atenţie emoţiile şi sentimentele, dar vei reuşi totuşi să nu te laşi puternic afectată de ceea ce simţi. Opoziţia dintre Mercur şi Saturn îţi aminteşte în această zi că ceea ce spui trebuie să fie cât se poate de real şi sincer. Iar dacă eşti nevoită să ai o discuţie delicată cu cineva apropiat, acest aspect te va ajuta să spui exact ceea ce gândeşti, în puţine cuvinte, dar şi cu grijă faţă de sentimentele celuilalt.