Horoscop. Cum îţi afectează fazele Lunii viaţa? Descoperă influenţele!
Horoscopista / De Selena, 30.09.2015

Etapele de creştere şi descreştere ale astrului nopţii te pot ajuta să ai succes în demersurile tale, dar îţi pot pune şi beţe în roate, dacă nu alegi momentul potrivit pentru a începe un proiect nou.

150614-004-3ED50030
Ciclul lunar durează 28-29 zile şi trece prin patru faze: luna nouă, primul pătrar (luna în creştere), luna plină, ultimul pătrar (luna în descreştere). Iată cum te afectează fiecare dintre aceste etape:

Luna Nouă
În această fază a lunii se sădesc seminţele unui nou început. Pot apărea idei noi şi este o etapă a lunii în care poţi demara proiecte şi acţiuni noi. Aspectul negativ al acestei faze este lipsa de informaţie, tendinţa de a face paşi importanţi fără a cunoaşte detaliile. De aceea nu este recomandat acum să-ţi asumi responsabilităţi foarte mari pentru că pot apărea apoi informaţii noi care schimbă totul. Dar este o perioadă bună în care să-ţi pui dorinţe şi să vii cu noi idei.

Primul pătrar
Este o fază a acţiunii. Apar acum probleme de care trebuie să te ocupi şi detalii pe care să le ai în vedere. Primul pătrar reprezintă o etapă de construcţie în desfăşurarea planurilor tale. Luna are acum forma literei "D".

Lună plină
În această fază a Lunii,expunerea totală şi iluminarea sunt posibile. Este o etapă în care poţi culege roadele muncii tale, în care te poţi bucura de rezultatele acţiunilor pe care le-ai întreprins. Poate apărea o nouă perspectivă acum. Afli informaţiile de care ai nevoie. Este o etapă în care poţi vorbi deschis despre planurile tale, poţi face anunţuri şi dezvăluiri.

Ultimul pătrar
Este o fază în care apare necesitatea de a ajusta, de a corecta, fiind reprezentativă pentru finalizarea unui demers, proiect sau plan. Nu este o fază bună a Lunii pentru a începe ceva nou. Rişti ca planurile tale să nu fie primite bine de ceilalţi. Luna are acum forma literei "C".

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro