Acest aspect astral, care are loc pe 27 octombrie, reprezintă opoziţia dintre cei mai importanţi aştri, Soarele şi Luna.
Adesea, această opoziţie ne îndeamnă să echilibrăm cele două tipuri de energie reprezentate de semnele în care se află Soarele şi Luna.
Pentru că astrul nopţii este în zodia Taurului, iar cel al zilei în zodia Scorpion, vom fi nevoiţi acum să ne concentrăm asupra axei reprezentate de aceste două semne.
Taurul este un semn pragmatic, realist şi cu picioarele pe pământ, în timp ce Scorpionul este o zodie emoţională, a transformărilor radicale şi a crizelor. Iar opoziţia dintre aceste două laturi total opuse se va simţi puternic în timpul acestor zile aflate sub influenţa Lunii Pline.
În timp ce Luna în Taur ne îndeamnă să găsim împlinirea emoţională prin intermediul lucrurilor simple, tangibile din viaţa noastră, Soarele din Scorpion ne atrage atenţia asupra chestiunilor complexe, intangibile şi misterioase.
Este o Lună Plină care aduce pasiune, creativitate şi experienţe care ne oferă posibilitatea de a învăţa şi descoperi lucruri noi. Chestiuni legate de relaţiile intime, de sexualitate, de nevoile tale personale şi cele ale partenerului sunt cel mai puternic aspectate acum.