Horoscop. Planeta Marte intră în zodia Balanţă. Descoperă influenţele
Horoscopista / De Selena, 12.11.2015

Începând cu 12 noiembrie, Marte, planeta acţiunii şi a iniţiativei va tranzita zodia Balanţei.

e9f78c3fe04e30a3a920b57afa996dda

Acum este momentul perfect să cunoşti oameni noi, să-ţi cauţi un nou loc de muncă sau să demarezi un proiect important. Pentru că Balanţa este semnul armoniei şi al diplomaţiei, atenuează mult din pornirile agresive ale lui Marte.

Vei fi mai puţin înclinată ca de obicei să faci mişcări greşite, să iei decizii pe care le regreţi sau să intri în conflicte. De fapt, acum ai şansa să pui capăt unor tensiuni apărute în relaţiile muncă, familie sau chiar în relaţia cu persoana iubită.

Într-o zodie atât de socială precum Balanţa, Marte ne va îndemna să fim mai altruişti ca de obicei. Ne vom gândi şi la ceilalţi în momentul în care luăm decizii importante.

Primele instincte oferite de Marte sunt de a “lua” ceea ce îţi doreşti, chiar dacă asta înseamnă să apelezi la forţă şi agresivitate de orice natură. Dar în perioada în care se va afla în Balanţă această atitudine războinică se va transforma într-una negociatoare. Balanţa este semnul echilibrului şi al armoniei, care apreciază înainte de toate dreptatea şi egalitatea. În toată această perioadă vei avea tendinţa de a încerca să te înţelegi cu toată lumea.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro