"Dintr-un oraş portuar cu zece mii de locuitori nu avem nici un semn de viaţă", anunţă posturile de ştiri din întreaga lume.
Mesaj scurt, desprins parcă dintr-un film cu dezastre, un 21.12.2012 anticipat!
Nu avem nici foc, nici gheaţă... doar o imensitate de apă revarsată peste o ţară disciplinată si ultra-tehnologizată.
Mintea, dincolo de lacrimă şi durere ne duce spre introspecţie. Oare e timpul marilor schimbări? Vom deveni nişte rătacitori spre un pol spiritual al planetei?
Nu cred într-o apocalipsă clasică, într-o perioadă în care sa plouă cu meteoriţi şi broaşte, doar într-o natură perfidă, dezlanţuită fără comandă prealabilă, un pământ performant, tehnologizat, care se pleacă amorf şi fară drept de replică.
Lumea se perforează înainte de 2012, fără un asteroid care sa o năucească, fără ca activitatea solară să se intensifice la cote nimicitoare, fără ca cuvintele prorocite să fie pecetuite. Poate că vremea este aproape sau suntem încă în cărţi, habar nu am... Tremur pentru bucăţile de pământ pe care nu le-am văzut, pentru oamenii pe care nu i-am cunoscut şi pentru vise care nu se vor împlini.
Am apocalipsa în mine cu fiecare tornadă care distruge, cu fiecare cutremur care aduce apa peste oameni şi câini. Mărturisesc că viaţa pare un carpe diem, viitorul derizoriu. Devin empatică cu suferinţa japonezului resemnat. Dar e inutil! În faţa lumii sunt mică!
Reflectez la problemele noastre obişnuite şi imi dau seama că e un exerciţiu facil de supravieţuire.
Vocea în care cred, e vocea canalelor de ştiri, pentru că ea ne întoarce pe pământ, la 180 de grade.
Gândim strâmb atunci când ne dorim o Veneţie a iubirii eterne? Sau e doar îngrijorarea că nu vom mai putea iubi pentru că Veneţia se scufundă?
Cutremurele sunt experienţa pe care românii nu o doresc... Iată o similitudine cu japonezeul care o încearcă aproape zi de zi.
Nu vreau să am o casă de fier fără uşă, nu vreau să nu mai văd florile crescând… Dar ce pot să fac? Noi suntem cei de pe urmă!
Citeste in continuare
-
David Wilkerson – o moarte care a dovedit ceva!
Jurnal de designer
-
1000 de lucruri care îmi plac la tine
Jurnal de designer
-
Anii '70: Când tendinţele se întorc
Jurnal de designer
-
Elizabeth Taylor - o stea eternă şi un fashion icon
Jurnal de designer
-
Spaţiul: Vintage! Isteria fashion-ului actual!
Jurnal de designer
draga lionceau, iti impartasesc parerile despre isteria cu apropierea apocalipsei. totusi, traim pe pamnatul asta, altul nu avem. si chiar daca natura isi urmeaza cursul, un astfel de dezastru uman nu poti ignora si nici nu poti trece nepasator, spunandu-ti: asta e! trebuie sa mi si empatizam putin la suferinta umana. daca ti s-ar fi intamplat tie asa ceva ai fi considerat-o, intr-adevar, apocalipsa proprie si ti-ai fi dorit macar sa-i simti pe oameni aproape, chiar daca numai sufleteste.
Buna, Dan Daca vrei sa vorbesti cu mine imi poti scrie pe adresa [email protected]
mihaela, cum dau de tine?
Ajutor!!
..toti . .. sunt socati ..dar oare ..acest soc .a reusit sa dea un impuls ..tuturor ..si sa-i faca sa deschida ochii ..si sa renunte la egoism, ura ..etc?! ..totul se intampla cu un motiv ..de ce ? ..aceasta intrebare nu-si are rostul .. ! Ganditi-va ..doar ..la cata rautate este pe acest pamant ..apoi descoperiti raspunsul .. E trist ..si poate nu au fost "loviti" ..oamenii care meritau .. apreciati, iubiti, daruiti ..cu un simplu gest ..ajutati mai mult de cat va imaginati.. Iar treaba cu sfarsitul ..nu-l hotarati voi,oameni buni..! ..asa ca nu mai afirmati chestii de genu .. daca credeti cu adevarat in D-zeu, in apocalipsa.. ..ar trebui sa mai stiti ceva .. "doar El hotaraste clipa/momentul/locul/ora/timpul" ..asa ca nu va mai dati cu presupusul ..
1. Natura nu este perfida niciodata. Natura e natura si omul greseste imaginandu-si ca el este cel in control sau care ar trebui sa controleze. 2. Nu e cazul sa vedeti apocalipsa in tot ce misca. Maine poti face un infarct pe strada si nu mai apuci apocalipsa oricum.. si apocalipsa nu este oricum in 2012. :-) In plus, daca ati vedea intr-adevar apocalipsa atat de aproape, oamenii ar fi mai buni, mai frumosi, mai umani.. Ori.. nu mi se pare a fi astfel relaitatea. 3. De ce atatea discutii despre apocalipsa? Omul incepe sa moara din minutul in care s-a nascut si fiecare zi in plus de viata e o zi mai aproape de moarte. Asa ca de ce atata fatalism? Nu am auzit japonezii - care, sa nu uitam, sunt cei direct afectati - poemenind de vrun sfarsit al lumii si nici nu i-am vazut dandu-se cu capul de pamant de disperare. Hai sa fim mai pragmatici si mai putin melodramatici !!
Este groaznic ce se intampla acum in Japonia.
pana la urma toti ne ducem... ce ai azi maine poate sa dispara... asa ca... trebuie sa traim clipa, nu?