Atenţie la căpuşe! Tu ţi-ai deparazitat câinele?
Maia vorbeşte / De Maia, 08.04.2015

gf

Odată cu venirea primăverii, căpuşele şi paraziţii externi devin un real pericol pentru animale! Pentru că nu-i poţi interzice câinelui tău să se bucure de plimbările prin iarbă, cea mai bună soluţie este deparazitarea externă cu produsele recomandate de medicul veterinar.

Dacă însă ai descoperit o căpuşă în blana animalului tău, iată ce trebuie să faci. În cazul în care căpuşa e descoperită în stadiu avansat când deja este mare şi plină de sânge, trebuie să ai grijă când le extragi. Poţi folosi o pensetă, indicată este cea de tip foarfecă pentru că este mai uşor de mânuit. Apucă parazitul cât mai aproape de piele, iar apoi răsuceşte de câteva ori în acelaşi sens pentru a determina căpuşa să-şi retragă braţele, iar apoi trage. Ai grijă să nu storci corpul parazitului! Tratează locul cu tinctură de iod pentru a dezinfecta. În cazul în care consideri că nu o poţi îndepărta, consultă un medic. Dacă nu reuşeşti să scoţi capul căpuşei din piele, rişti să provoci o infecţie la nivelul pielii.

Atenţie! Dacă observi simptome precum lipsa poftei de mâncare, febră, apatie şi urină de culoare brună, mergi imediat la medicul veterinar. Contaminarea se realizează transcutanat, în timpul hrănirii capuşelor infestate. Căpuşele pot transmite boli care pot provoca anemie sau chiar paralizie. Printre cele mai întâlnite afecţiuni provocate de căpuse se număra Babesioza, Meningita de Rocky Mountains, Ehrlichioza şi Anaplasmoza.

După fiecare ieşire la iarbă verde, controlează corpul patrupedului tău, acordând atenţie urechilor, gâtului şi cutelor de piele. Inspectează orice ridicătură suspectă la nivelul pielii. Căpuşele, în funcţie de specia sau etapa vieţii, pot varia ca mărime. Cu cât este îndepărtată mai repede, cu atât riscul de infecţie scade.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro