Eşti de acord cu sterilizarea câinilor cu stăpâni?
Maia vorbeşte / De Maia, 07.07.2011

Mi-aş dori puiuţi într-o bună zi, poate chiar până la vârsta de 3 ani :) Însă, la cum decurg lucrurile, nu ştiu dacă voi mai avea acest drept. Şi asta pentru că mulţi doresc ca, pe lângă sterilizarea câinilor comunitari să aibă parte de acelaşi regim şi animalele cu stăpân.

De exemplu, în Oradea, primarul cere sterilizarea tuturor câinilor, indiferent dacă aceştia au stăpân sau nu. Această măsură se vrea a fi luată pentru reducerea numărului de câini abandonaţi de pe străzile oraşului.

Propunerea, care va fi dezbătută de consilierii locali în această lună, presupune sterilizarea tuturor câinilor cu vârste peste 6 luni, excepţie făcând cei bătrâni sau bolnavi, cât şi cei cu pedigree. Stăpânii de câini care se vor opune acestei măsuri vor fi nevoiţi să plătească câte 100 lei pentru fiecare animal, anual. Aceşti bani vor fi folosiţi pentru îngrijirea câinilor comunitari. De asemenea, proprietarii de câini vor prezenta, anual, situaţia puilor sau un certificat care să ateste că nu au existat naşteri.

Tu, ca stăpân de animal, doreşti sterilizarea acestuia?

  • mihaela, marţi, 01.11.2011 11:40

    sa-l vad eu pe ala care ma poate obliga sa-mi sterilizez cainele atata timp cat nu iese pe strada fara lesa,imi platesc cuminte impozitul anual si poate chiar vreau sa fie tatic intr-o buna zi.

  • mariana, luni, 08.08.2011 21:47

    buna,am doua catteluse ,daca as avea putere as aduna oameni buni toti caini de pe strazi si i-as ingriji ca si pe copii mei,ma doare ft tare sufletul de cei maidanezi ca-s ft bolnavi uni si sufera ft mult ghinionul lor este ca au venit pe lume in romania ,la cati bani au luat hotii astia de pe urma animalelor nu va puteti imagina ,daca erau oameni cu suflet si nu sar fi gandit la bogatii caini astia din romania o duceau ca si cei de afara..dar poate ,cu ajutorul oamenilor cu suflet mare se mai poate face ceva ,,,aaaa si legi frate care sa le protejeze,politia animalelor ,eiiiii..doamne ajuta ,

  • alex, marţi, 19.07.2011 20:36

    Nu stiu daca cainilor le-ar pasa prea mult daca fac pui sau nu...dar nu e normal sa ii castrezi pe toti,..din curti...daca s-ar gasi caini pe strada....ar trebui ca primaria sa ii tina ...si sa caute sa dea disparitia pe un site oficial( cu poza cainelui) unde stapanul poate intra sa isi gaseasca animalul. Dupa un timp de ...X...cainele ar fi castrat si considerat comunitar,

  • ANTONIA, luni, 11.07.2011 10:53

    SUNT DE ACORD,BRAVO MADALINA.

  • ANTONIA, luni, 11.07.2011 10:51

    Milinda,tu chiar asa consideri,ca un caine daca este sterilizat este mutilat?Nu-ti doresc sa-ti moare cainele in cancer la uter,asa cum a murit primul meu catea la 12 ani,fiindca am fost asa de innapoiata si eu acum cativa ani ca nu am dus-o la sterilizare in timp.Daca nu are uter nu face cancer la uter,e atat de simplu.Apropo,daca cateaua ta v-a naste 10-12 pui,ce vei face cu ele?Le vinzi?Aia crezi tu...nu mai au bani oameni sa dea pe un catel 100-200 euro.Vei ramane pe gat cu ele si apoi tot tu te vei ruga la poarta fundatiei pt.caini comunitari,sa te ajute ca nu ai ce sa faci cu ele.De unde stiu?Fiindca mai stiu cazuri asamanatoare din pacate......

  • ANTONIA, luni, 11.07.2011 10:41

    Camelia,sunt socata de parerea ta inapoiata.....habar nu ai despre ce iti dai parerea,doar vorbesti.Daca ai fii putin mai atenta,ti-ai da seama despre ce este vorba.Eu personal am 7 caini de rasa,toti au fost cumparate candva pe bani grei de catre asa zisi iubitori de animale si la urma urmei toti au ajuns pe strada.Eu le-am gasit pe rand in stare grava,slabiti,plini de boli.....si pe toti le-am dus la sterilizare.Si toti sunt bine,sunt fericiti,sanatosi si nu se inmultesc in curtea mea.

  • mihaela, vineri, 08.07.2011 20:30

    da sunt de acord, cu conditia ca primaria sa suporte cheltuielile.

  • camelia, vineri, 08.07.2011 20:27

    cea mai mare tampenie pe care am putut sa o aud. cum adik sa ma oblige cineva sa imi sterilizez animalul? pai maine -poimaine o sa ne oblige si sa le taiem cate un picior copiilor ca sa nu mai joace mingea in fata blocului nu? n-au decat sa i amendeze pe aia care isi abandoneaza puii, sa ii inchida, sa faca ce vor cu ei. da nu pot obliga pe cineva care da sute de euro pe luna pt ingirjirea unui animal (mai ales daca e de rasa) sa il sterilizeze.pai poate eu chiar vreau sa faca pui sa ii vand? care e problema? astia care au idei din astea si care sunt de acord cu ele sa si mutileze copii mai intai sa vedem daca le convine..si apoi sa vorbeasca de animale...care au mai multa minte decat ei si sunt cu mult mai bune.

  • sandy, vineri, 08.07.2011 16:25

    Milida nu am cuvinte la adresa ta. Daca un suflet a ajuns sa fie proprietatea ta inseamna ca te crezi Dumnezeu, Alah, Zeul suprem. Cand te vor astepta in fata portii 10 caini maidanezi si nu vei stii cum sa ii ocolesti sa intri ca tocmai si-au scos coltii mai discutam. Si cei care lasa cainii pe drumuri sunt ca si tine la inceput. Pana se trezesc cu 6-8 pui si nu mai au loc de ei in apartament. si atunci ...ce fac? ii dau afara, ca in mintea lor, vor fi alti oameni carora li se va face mila si cainii isi vor gasi stapan. si uite asa toata tara ne-am umplut de maidanezi. Mai bine am face sapun din maidanezi sau sa ii vindem la chinezi, ne mai achitam din datoriile la FMI !?!

  • raluca, vineri, 08.07.2011 07:30

    da, sunt de acord. saptamana trecuta, o colega a gasit sub geam, aruncati de cineva, 2 puisori fara ochi. I-a luat acasa, le da laptic cu biberonul si ii ia cu ea peste tot. Erau vii dar fara sansa de a supravietui. Deci da, sunt de acord cu sterilizarea tuturor cainilor, macar pt urmatorii 10 ani, obligatoriu.

  • milida, vineri, 08.07.2011 06:09

    Nu sunt de acord.Este propietatea mea si eu decid care este soarta animalutului meu.Se urmareste disparitia cainilor?Cei care isi lasa cainii liberi pe drum sa fie amendati cu amenzi usturatoare.Nu pot mutila un suflet,chiar daca este caine sau pisica,doar pentru ca sunt prea multi caini maidanezi.

  • madalina, vineri, 08.07.2011 03:54

    si eu sunt deacord ,cand am citit titlul chiar ma gandeam la cei cu pedigree,dar e bine daca pe ei ii ocoleste legea .Si eu am un shar-pei acasa si dupa ce a fatat prima data si singura data ,am sterilizat-o .Avand pedigree era periculos cand era in calduri , toti cateii vagabonzi o asteptau cu flori cand iesea afara .

  • dana, joi, 07.07.2011 14:20

    nu credeti ca sint destui pui pe strazi?! intii sa fie adoptati toti si abia apoi sa mai apara altii... am salvat de pe strazi o gramada de pui aruncati de asa-zisii stapini care isi lasa cateaua sa fete an dupa an. si cu greu li se gaseste un loc. cei ramasi in strada mor in chinuri si se inmultesc si ei mai departe in nestire. deci DA! sa fie castrati toti! iubesc animalele, imi cheltui cam toti banii pt ele, dar tara asta e coplesita.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro