Ce este greșit în folosirea recompensei în educația copilului tău?
Țelul oricărui părinte în raport cu micuțul său este să reușească să îl determine să facă lucruri bune pentru el și să preia modele sănătoase de comportament.
Cum se procedează pentru a obține asta, în fața tuturor tentațiilor care apar pentru copii, este însă un subiect despre care părerile sunt împărțite.
Unii părinți optează pentru sistemul de recompensare, alții pentru stimulare. Cele două au avantaje și dezavantaje în evoluția ulterioară a copilului spre a deveni adult, dar la o primă vedere, se pare că stimularea este mai sănătoasă și mai constructivă pe termen lung.
A oferi o recompensă copilului tău îi conferă validare pe termen scurt. Știe că a făcut ceva bine, așa că va fi tentat să repete gestul respectiv, dar dezavantajul este că subconștientul lui se va obișnui cu noțiunea de condiționare. Copilul nu se va simți valoros, puternic sau validat pentru că evoluează și pentru că face ceva bine, ci pentru că primește o răsplată. Este un mecanism similar metodei pavloviene din dresajul câinilor, care creează un gest reflex. Sigur, pentru câini, este o metodă minunată, însă… în cazul copiilor, îi face să crească cu senzația că au de făcut diverse activități pentru a obține împlinirea unui scop și răsplata, ceea ce va suna în vremurile de adult a corvoadă. În plus, nu ajută copilul să crească cu încredere în sine și cu o imaginație bogată.
În schimb, metoda stimulării trezește în orice copil mult mai multe sentimente pozitive și mecanisme sănătoase. Stimularea către a descoperi plăcerea determinării de a întreprinde o acțiune atinge un strat mai profund al conștiinței copilului, decât reușește recompensa. Odată apărută senzația de valoare personală, copilul se va responsabiliza și va câștiga încredere în sine, dezvoltând timpuriu capacități și motivații fără să fie bătut la cap.
Prin propuneri, sugestii sau exemple prin analogie, copilului i se pot transmite indirect diverse modele de comportament sau idei de acțiune, pe care el le prelucrează în timpul său până decide singur ce e de făcut. Trebuie să îi sugerezi copilului nu să facă ce îi place, ci să îi placă ceea ce face. Absența impunerii cu forța, printr-un soi de șantaj aparent sănătos, ajută foarte mult copilul să se dezvolte armonios.
Cel mai bun prim pas în a stimula copiii este să nu facem ceea ce ei știu și pot să facă singuri. Prelungirea dependenței față de părinte și imprimarea condiționării îi întârzie devenirea și obținerea independenței și a încrederii în sine.