Cum să faci să-i păstrezi copilului emoția și bucuria primirii unui cadou cât mai mult timp?
Mama și copilul · Copii / 02.05.2018

Când aveam 10 ani, Moș Crăciun mi-a adus o bicicletă. Încă-mi amintesc acea bicicletă și încă țin minte cât am plâns de bucurie, de emoție, de fericire. Cred că a fost unul din cele mai frumoase momente ale copilăriei mele, în ceea ce privește cadourile primite.

Există ceva mai frumos decât sclipirea de bucurie din ochii unui copil atunci când deschide un cadou? Să pierzi această sclipire și să pierzi nerăbdarea și emoția prea devreme înseamnă a-i fura copilului ceva esențial copilăriei: magia. Cum poți face ca această bucurie și acea sclipire din ochi să-i rămâne cât mai mult timp copilului tău, pentru a simți fericirea pe toată durata copilăriei și chiar cu mult dincolo de ea?

1. Dăruiește puțin, pentru a-i alimenta dorințele și așteptarea


Cel mai simplu, chiar și în cazul în care părinții nu au o situație financiară excepțională, este ca cei mici să aibă prea multe jucării de copii. Reclamele, campaniile de reduceri, presiunea marketingului îi influențează pe părinți și, cu orice ocazie, de Paște, de Crăciun, de ziua lor și chiar fără motiv cumpără o mulțime de jucării copii cu gândul că ”eu nu am avut, lasă să aibă el”. Dar e la fel de rău pentru un copil să primească prea mult pe cât este să nu primească nimic. Cuvântul cheie, chiar și când vine vorba de jucării copii este moderația.


Noua generație de părinți are oricum tendința de a proiecta asupra copiilor lor toate nereușitele și lipsurile îndurate de ei la vârsta copilăriei. Tind să le ofere în exces, pentru a suplini faptul că ei nu au primit suficient. Echilibrul ar trebui să fie însă cel mai important. Majoritatea pedagogilor recomandă să nu îi dăruiești mai mult de trei sau patru lucruri, pentru că îi saturezi dorința și îi colapsezi copilului capacitatea de imaginație.

Dacă nu aș fi așteptat atât de mult pentru bicicleta respectivă și dacă aș fi avut multe alte lucruri mai mici primite în dar care să-mi distragă atenția și dorința, nu mi-aș aminti acel moment astăzi cu aceeași forță și aceeași nostalgie. Primul sfat este să nu cumperi prea multe jucării copii, să nu-i faci celui mic toate poftele deodată, pentru că va ajunge să nu mai știe ce să-și dorească și la ce să viseze. Așteparea, nerăbdarea descoperirii și emoția momentului în care în sfârșit primește ceea ce și-a dorit atât de mult sunt lucruri care nu pot fi înlocuite cu nimic. Nici măcar cu o tonă de jucării copii.


2. Dăruiește-i jucării pentru copii potrivite vârstei și dorințelor sale

Darurile oferite în momentele importane: Paște, Crăciun sau ziua copilului, trebuie să țină cont neapărat de dorințele sale. Să fie un cadou pe care și l-a dorit mult, mai degrabă decât o surpriză a părinților. Părinții sunt persoanele care pot influența decisiv personalitatea celor mici și prin noi învață CUM să privească lumea ca adulți. Este important să le insuflăm celor mici cât mai devreme valori ca respectul și egalitatea. Aceste valori se transmit și prin intermediul cadourilor, fie că sunt jucării copii sau alte lucruri. Joaca este fundamentală pentru învățare și dezvoltare a imaginației.


Grație jocului, cei mici învață comportamente și norme de conduită. De aceea, trebuie să ne gândim serios ce tip de jucării copii le oferim și la ce vârstă. Acestea trebuie să fie jucării adecvate vârstei și să transmită valori pozitive. De exemplu, până la 2 ani jucării copii ideale sunt cele care permit experimentarea cu simțurile și care îi provoacă să se miște. După trei ani, ne axăm pe jucării copii care dezvoltă creativitatea, imaginația și exprimarea. Și așa mai departe...

3. Dăruiește experiențe, nu doar jucării de copii

În afară de jucării copii, există lucruri încă și mai valoroase care pot fi oferite în dar copiilor: atenția noastră. Există studii transformate într-o reclamă genială a Ikea: puși să aleagă între cadouri și timp petrecut cu părinții, cei mici aleg mereu timpul cu părinții. În acest sens, cele mai frumoase cadouri pentru ei sunt experiențele, emoțiile și aventura. Lucruri pe care le putem experimenta împreună, părinți și copii.

Trebuie să dăruim fericire, la urma urmei. Așa că, dincolo de jucării copii, trebuie să le oferim vizite la muzeu, la Zoo, la teatru, la film. O excursie într-un parc de distracții. Sunt atât de multe variante în care putem petrece timp de calitate cu copiii noștri.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro