Se simt adesea ignorați, cred că părerea lor nu contează și că nu se pot face auziți nici măcar atunci când vor să-și exprime opinia față de probleme care îi afectează direct.

Articolul 12 al Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului prevede dreptul copiilor de a fi ascultați și de a le fi luate în considerare opiniile, contribuind astfel, la îmbunătățirea comunității.

În fiecare an, pe 20 noiembrie - pentru a marca adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului - este sărbătorită Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Anul acesta, pandemia de COVID-19 a dus la o criză a drepturilor copilului. Urmările pandemiei sunt imediate și, dacă nu sunt rezolvate, pot afecta viitorul a milioane de copii. Acum, poate mai mult ca niciodată, trebuie să le permitem copiilor să intre în discuție, de la egal la egal.

Noi am vorbit cu Dominique Ogreanu, o adolescentă care luptă pentru ca vocea copiilor să fie auzită și pentru ca drepturile copiilor să fie respectate.

Dominique: Sunt Dominique, am 17 ani, iubesc toamna, cunoașterea și schimbarea. Sunt activistă pentru incluziunea socială, pentru prevenirea violenței domestice și pentru destigmatizarea în domeniul sănătății mintale.  

Fac parte din Boardul Copiilor, o inițiativă UNICEF, îi învăț pe copii despre drepturile lor și încerc să mă implic cât mai mult în societatea noastră. 

 

Timp de doi ani am fost responsabilă a departamentului de relații publice al Consiliului Școlar al Elevilor din liceul meu, iar acum sunt președintele acestei structuri și gazda unui podcast lansat recent numit Peda Talks, pe care l-am creat alături de colegii mei.

 

Dominique: Sunt fericită să văd cum foarte mulți adolescenți sunt inspirați să devină voluntari, să se dedice unei cauze ce depășește individualitatea și se axează pe binele colectiv. Într-o societate în care altruismul devine rar întâlnit, este important să ne cultivăm singuri acest principiu. 

Povestea mea cu activismul a început acum patru ani, când, transferându-mă de la gimnaziu la liceu, m-am lovit de atitudinea neprietenoasă a multora dintre noii mei colegi. Determinată să nu mai las viitori boboci să se simtă cum m-am simțit eu, m-am alăturat Consiliului Școlar al Elevilor, unde am descoperit că, împreună cu o echipă extraordinară și oameni determinați, poți aduce o schimbare în școala ta. 

Cinefilă fiind, filmele au avut și ele propriul impact. Wind River spune povestea femeilor indigene ce dispar, însă neexistând o statistică, multe dintre aceste dispariții nu sunt raportate. Proiecția este dură și a fost primul meu contact cu violența împotriva femeilor. Lion aduce în prim plan răpirile copiilor din India, unde peste 800.000 dispar anual. Confruntându-mă cu realitatea tragică, am început să mă documentez despre aceste subiecte și am ajuns la statisticile îngrijorătoare din țara noastră. Plecăm de la o imagine de ansamblu dureroasă, mai ales în urma pandemiei - creșterea numărului de cazuri de violență domestică, sute de mii de elevi fără acces la internet, unul din patru copii suferă de lipsuri materiale grave, numeroase comunități marginalizate. Nu puteam să stau pe margine și să nu mă implic cumva. 

Dominique: Oamenii și poveștile lor. Mama mereu îmi spune „cu toții suntem povești” - ele sunt cele care ne aduc împreună, încă din timpuri preistorice, când aprindeam un foc, ne așezam în jurul lui și ne expuneam experiențele. Acum focul s-a mutat în sufletul nostru, iar fiecare poveste de viață pe care o vedem, o simțim, o auzim, ne alimentează motivația de a fi implicați. Devine combustibilul care întreține pasiunea pentru schimbare.

Dominique: Lipsa incluziunii sociale este una dintre cele mai mari nedreptăți cu care se confruntă copiii din România. Din păcate, o vedem foarte des în școli. Deși Convenția cu Privire la Drepturile Copilului stipulează la articolul 29 că fiecare copil are dreptul la o dezvoltare plenară a personalității, a vocațiilor și a aptitudinilor mentale și fizice, indiferent de etnie, de gen sau mediul din care provine, prejudecățile pe care le avem ne împiedică să atingem acest deziderat. 

Cum reușim să rezolvăm această problemă? În primul rând trebuie să vorbim despre ea. Voi lansa, în curând, un podcast numit Peda Talks, pe care l-am creat alături de colegii mei. Colaborăm cu psihologi și experți pentru a aborda subiecte considerate tabu de societatea noastră, cum ar fi comunitatea LGBTQ +, hărțuirea stradală, abuzul și educația sexuală, tocmai în dorința de a promova acceptarea, toleranța și altruismul. 

Dominique: Conform unui chestionar elaborat de Eurochild și UNICEF, doar 8% dintre copii consideră că părerea lor este luată în serios. Am avut foarte mulți colegi care au simțit că eforturile pe care le fac sunt în zadar, iar din această cauză, descurajați, nu au mai organizat activități și nu au mai luptat pentru o lume mai bună. 

Dar eu cred că viitorul este ceva ce putem crea doar ÎMPREUNĂ. Cunosc dedicarea, pasiunea și eforturile pe care fiecare elev reprezentant, fiecare activist le depune pentru proiectele în care se implică. Dacă învățăm să conservăm această motivație și reușim să ne luam energia unul de la celălalt, atunci sunt sigură că mai mulți adolescenți ar fi preocupați de cum evoluează lucrurile. 

Consider și că Boardul Copiilor, inițiativă sprijinită de UNICEF în România, a ajutat la spargerea tiparelor și a arătat tinerilor că părerea lor contează. Prin întâlnirile cu decidenți - de la Avocatul Copilului și al Poporului, până la europarlamentari, prin sondajele U-Report, am propagat vocea colegilor noștri. Animați de o dorința comună de a face bine, formăm împreună tineri implicați civic, ce își cunosc drepturile și îndatoririle și contribuim la construirea unor comunități sustenabile.

Dominique: Părinții mei sunt minunați și m-au susținut întotdeauna în ceea ce am vrut să fac. Nu aș fi reușit fără încrederea lor nemărginită. Îmi aduc aminte un moment definitoriu în relația mea cu ei. Am creat un club de lectură în liceu, la cererea elevilor. Cu toate acestea, îmi doream să fie mai mult decât atât. Așa că am scris editurilor, propunându-le un parteneriat: dacă ar putea să ne sponsorizeze cu câteva cărți pe lună, ca, mai apoi, să le donăm comunităților fără resurse din județul nostru. Din cele 15 e-mailuri scrise, două s-au întors cu un răspuns pozitiv. Am fost foarte dezamăgită de rezultat și am simțit că nu m-am ridicat la așteptările celorlalți. Mama și tata și-au dat seama că eu vedeam acțiunea ca pe un eșec, probabil pentru că nu ieșisem din cameră în ziua respectivă. Au venit la mine, mi-au șters grijile și mi-au spus să nu renunț, indiferent de obstacolele pe care le am în cale, indiferent de cât de obosită sau supărată sunt. Să mă gândesc întotdeauna ce m-a determinat să lupt pentru o cauza și să las acest impuls să mă motiveze.

Activismul este o călătorie care îți testează limitele și care te ajută să te redescoperi. O să plângi, o să fii obosit, o să te doară buricele degetelor de la scris procese-verbale, scrisori de intenție, mail-uri, fișe de proiect, o să cedezi sub presiune, o să vrei să renunți, o să fii frustrat, supărat și o să-ți dea peste cap modul în care privești lumea. Cu toate acestea, nu există sentiment mai împlinitor decât un mesaj nou de la personalitatea căreia i-ai scris, o laudă de la elevii pentru care te zbați în fiecare zi, un eveniment reușit, o bătaie pe spate de la un profesor care până la mandatul tău nu credea în dreptul copiilor de a-și exprima părerea. Ghidează-te după pasiunea pentru implicare, motivează-te din refuzurile pe care le primești și, dacă vreodată simți că nu mai poți, gândește-te la toți colegii tăi care și-au pus încrederea în tine. Activismul nu este despre tine, ci este despre ei. Este despre vocea lor, pe care trebuie să o amplifici.

Cât despre părinți, îi rog să considere valide experiențele copiilor, să îi asculte, să îi sprijine, să dea mesajul lor mai departe.

Haideți să ne folosim privilegiul pentru a crea o lume în care fiecărui copil îi este respectat fiecare drept.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!