Substanțele toxice din mediu afectează fertilitatea. Ce spun specialiștii
Mama și copilul · Fertilitate / 07.11.2018

“Substanțele chimice din plastic, cutii de aluminiu, produse cosmetice și de curățenie, pesticidele și chiar bacteriile din aparatele de aer condiționat – toate pot afecta sistemul imunitar și fertilitatea”, susține medicul Laura Dracea, expert în fertilitate.

Poluarea este unul dintre cei mai mari dușmani ai fertilității și una dintre cauzele responsabile pentru situația gravă de la nivel global. Conform cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, 1 cuplu din 6 se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește obținerea unei sarcini pe cale naturală. Pe lângă amânarea maternității, problemele de sănătate de la nivelul aparatului genital sau bolile grave la vârstă tânără, și contactul cu substanțe chimice din apă, aer, alimente ori recipiente de plastic este pe lista factorilor de risc pentru infertilitate. În Săptămâna Europeană a Fertilității, care are loc între 5 și 11 noiembrie, medicii care tratează sute de cupluri infertile atrag atenția asupra impactului grav pe care îl are poluarea asupra concepției.

Infertilitatea afectează peste 25 de milioane de cetățeni europeni, unul din 6 cupluri din intreaga lume confruntându-se cu dificultăți în încercarea de a avea copii. În fiecare an, numărul persoanelor care se adresează clinicilor de fertilitate crește cu 8-9%. Tot mai multe studii și cercetări în domeniul fertilității atrag atenția asupra factorilor toxici foarte răspândiți în mediul nostru de zi cu zi, în relație cu reproducerea și riscurile asociate. Dacă multe cauze ale infertilității, avorturilor sau anomaliilor fetale rămân adesea necunoscute, unele întrebări își pot găsi răspunsul în stilul de viață modern și expunerea la produse chimice comune, prezente în mediu, alimente sau produse utilizate zilnic. Cei mai incriminați compuși sunt prezenți peste tot în mediul înconjurator. Bisfenolul A și alți bisfenoli, ftalații, parabenii, metalele grele sunt prezente în ambalajele sticlelor de apă, cutii de plastic sau aluminiu, produse de curățenie, cosmetice sau alte produse de îngrijire personală, cum sunt vopselele de păr, fixative sau ojă
,” avertizează medicul Laura Dracea, medic primar ginecolog, expert în FIV al Clinicii Gynera.

Conform unui studiu din 2000 publicat în Environmental Health Perspectives, peste jumătate dintre americani aveau cantități măsurabile de ftalați in organismul lor, femeile mai mult decât bărbații. Peste 90% din populație are bisfenol A detectabil în organism, în timp ce la 75% se detectează triclosan, responsabil de alterarea hormonilor tiroidieni. În 2006, trei mari companii de cosmetice din lume au renunțat la utilizarea unor compuși toxici în lacul de unghii și peste alte 1000 de companii s-au alăturat unui pact pentru îmbunătățirea siguranței cosmeticelor.

O altă cale de expunere constantă a organismului la compuși toxici este reprezentată de inhalarea de gaze poluante provenite de la autovehicule, incendii, fumat, produse volatile ale materialelor de construcție, solvenți sau produse de curățenie utilizate în încăperi. Pesticidele, chiar și cele interzise în trecut din cauza toxicității, încă persistă în sol și apele subterane, alături de noii produși chimici proveniți din solvenți, procese de dezinfecție, degresare sau îndepărtare de reziduuri, la nivel industrial. Este binecunoscută prezența unor concentrații mari de metale grele, cum sunt mercurul și plumbul în apă, pești sau fructe de mare. Nu în ultimul rând, mucegaiurile sau bacterii răspândite prin instalațiile de climatizare au generat o patologie specifică zilelor noastre
”, completează medicul Laura Dracea.

Un alt fenomen îngrijorător care poate fi pus pe seama acestor chimicale este și instalarea pubertății precoce, conform unui studiu efectuat de Universitatea din California. Vârsta medie primei menstruații a scăzut în Europa în ultimii 200 de ani de la 18 la sub 13, iar specialiștii au corelat această situație cu o creștere masivă a producției de substanțe chimice, de 23 ori mai mare în 2005 față de 1945. Substanțele chimice se găsesc peste tot în jurul nostru: în alimente, în cosmetice, în produsele de curățare și îngrijire, în vasele de gătit. Bisfenolul, ftalații, toluenul și formaldehida sunt printre cele mai periculoase. Prin expuneri succesive, organismul poate intra în dezechilibru hormonal, cu un rol cheie în instalarea infertilității.

Expunerea la o serie de produse chimice, metale, gaze, microorganisme din mediu a fost asociată cu alterarea mecanismelor endocrine și imunologice și, în final, cu afectarea reproducerii. Compuși eliberați din materialele plastice, incluzând cele prezente în ambalaje pentru mâncare sau bauturi, precum și compuși din produse cosmetice sau hârtia termică pentru chitanțe, au fost asociați cu efecte estrogenice la bărbați, toxicitate asupra ovocitelor și uterului și apariția unor malformații. Unii compuși chimici au fost interziși în anumite țări dar, din păcate, înlocuiți cu alții netestați sau care s-au dovedit, la rândul lor, nocivi. Efectele expunerii la compușii toxici se transmit și la generațiile următoare contribuind, alături de alți factori, la creșterea constantă a prevalenței problemelor imunologice și reproductive”, avertizează medicul.

Ce putem face? Putem să consumăm mai puțină carne, să alegem alimente din surse cât mai curate, să folosim cosmetice naturale, să bem apă din surse sigure și să reciclăm plasticul. În plus, putem solicita sfatul unui specialist în medicină reproductivă care ne poate spune cum stăm la capitolul “fertilitate”. AMH-ul în cazul femeilor și spermograma în cazul bărbaților pot oferi câteva indicii despre ovocite și spermatozoizi. Soluții există, iar medicina reproductivă evoluează permanent. Anul acesta, se împlinesc 40 de ani de la nașterea primului copil născut prin fertilizare in vitro, iar în acest interval, peste 8 milioane de copii au venit pe lume cu ajutorul tehnicilor reproductive. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro