Drumul spre Rai e pavat cu cristelnițe
Mama și copilul · Jurnal de mamă singură / 02.02.2021

Știți? Ca mamă care și-a pierdut un copil când era bebeluș, am fost reținută în a-mi da cu părerea despre cazul copilului mort în urma botezului.

Nu pot spune că știu întocmai prin ce trec părinții lui, dar pot insista pe faptul că bănuiesc, iar bănuiala mea e destul de fidelă. Eu știu cum e să ți se spună că inima copilului tău s-a oprit. Știu cum e să nu se mai poată face nimic. Știu cum e ziua aia, cum sunt zilele de după, cum sunt anii care se adună trecând. Pe astea le știu…

Am stat și am urmărit cu sufletul de gură încă de duminică toată povestea asta.


Am urmărit și valul de ură îndreptat împotriva Bisericii. Am urmărit și petiția furiei și modul în care această situație a scandalizat pe toată lumea.

Am urmărit și părerile celor care susțineau că e și vina părinților, că nu i-a obligat nimeni să boteze copilul. Am urmărit și opiniile celor care spuneau că ar fi trebuit discutat cu preotul să nu bage copilul în apă ca pe o rufă în cișmea. 

Sunt multe lucruri care ar fi putut fi făcute altfel și, sigur, sunt la fel de multe care ar fi putut duce la evitarea acestei tragedii.

Dar mai e ceva!

 
Vina nu e numai a Bisericii, a procedurii de botez, a preotului sau a părinților. Să știți că vina mai e și a celor din jur - și a noastră... 

Vă sunt cunoscute replici precum ”Și când faceți botezul?”, ”Să mă chemi la botez!”, ”Abia aștept să dansez la botez!” sau ”Felicitări, să vă trăiască! Ne vedem la botez!”? Trebuie să recunoaștem că ne place și cu botezul, ne place cu petrecerea, cu lăutarii, să dăm dedicații, să se cânte pentru ăla mic, pentru nașu` mare, să dansăm, să bem și să mâncăm, să vină ursitoare plătite, să facem candy bar cu fursecuri și baloane. Ne ducem, dăm dar, ne distrăm de toți banii...

Eu fac parte din categoria de public care a făcut botez la cererea familiei extinse, după îndelungi discuții. L-am botezat când era destul de mărișor - chiar glumeam că am așteptat ca să stea în picioare în cristelniță - dar ce vreau să vă spun cu asta este că am fost bănuiți de unele cunoștinte că l-am fi botezat pe furiș, ca să nu invităm lume multă. În realitate, chiar nu am invitat, a fost doar familia, dar am fost nevoiți să bifăm și asta ca să stea toată lumea liniștită că s-a bifat acest eveniment-reper.
 
Nu știu la voi în neam cum e, dar la mine lumea a ținut să bifez nuntă, botez, toate cele. Bine, eu am făcut exces de zel și am bifat și divorț, dar asta e deja altă poveste, acum vorbeam despre botez.

Să spui că ai decis să nu botezi copilul e un mare act de curaj și vei auzi foarte puține reacții încurajatoare. În rest, pentru cei mai mulți, asta e ceva strigător la cer. 

În fine, voiam să vă spun că abia în momentul în care vom declina o invitație la un botez pe motiv că nu încurajăm aceste practici vom putea spune că Biserica sau părinții sunt vinovați. Altfel, SUNTEM cu toții de condamnat, iar drumul spre Rai rămâne pavat cu cristelnițe.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro