10 mituri despre sarcină în care încă mai credem
Sarcina este o perioadă importantă şi interesantă din viaţa oricărei femei.
Nu e de mirare că un astfel de eveniment unic este înconjurat de un număr atât de mare de prejudecăţi şi stereotipuri distincte.Care sunt cele mai comune 10 mituri despre sarcină?
Femeile însărcinate trebuie să mănânce cât pentru 2
Nutriţioniştii de la Institutul de Medicină din SUA susţin că, dacă o femeie are o greutate sănătoasă, ea nu are nevoie să consume niciun supliment de calorii în primul trimestru. Specialiştii recomandă adăugarea a încă 340 de calorii în timpul celui de-al doilea trimestru şi aproximativ 450 în cel de-al treilea. Aceste calorii suplimentare ar trebui să provină din lactate, nuci sau proteine slabe. Viitoarele mame trebuie să se concentreze asupra consumului de alimente sănătoase, în loc să mănânce mai mult.
Examinarea cu ultrasunete răneşte copilul
Majoritatea medicilor recomandă ca femeile care au o dezvoltare normală a fătului să fie supuse examenului ecografic de 3 ori în timpul sarcinii, câte unul în fiecare trimestru. Verificarea trebuie făcută mai des numai dacă există o posibilă ameninţate la adresa sănătăţii mamei sau a copilului. Imagistica cu ultrasunete utilizează unde de sunet de înaltă frecvenţă şi, spre deosebire de imaginile cu raze X, nu există expunere la radiaţii ionizate. Datorită scanărilor cu utrasunete, medicii pot exclude posibilitatea unei sarcini extrauterină, pot determina posibilele patologii ale fătului şi pot ajuta atât femeia, cât şi copilul la timp.
O femeie ar trebui să aibă primul copil înainte de a avea 30 de ani
Dacă o femeie de 30 de ani are grijă de ea însăşi, mănâncă alimente sănătoase, face sport şi merge în mod regulat la controale medicale preventive, riscul de complicaţii în timpul sarcinii nu este mai mare în comparaţie cu o femeie de 20 de ani care aşteaptă să devină mamă. Patologiile fătului şi probleme din timpul sarcinii sunt în mare parte legate de condiţia corpului şi nu de vârsta biologică. Metodele moderne de diagnosticare pot arăta deviaţii ale dezvoltării cât mai curând posibil, astfel încât femeile să poată planifica sarcina atunci când sunt într-adevăr pregătite pentru aceasta, fizic şi psihic. Majoritatea medicilor consideră că vârsta ideală pentru naşterea primului copil este cuprinsă între 20-30 de ani. Dar, potrivit rezultatelor ştiinţifice efectuate de Dr. John Mirwoski din Texas, vârsta perfectă pentru naşterea unui copil sănătos este de 34 de ani.
Mergi la sală, la plimbare sau la piscină? Nu, trebuie doar pace şi linişte pentru următoarele 9 luni
Dacă o femeie nu are probleme de sănătate în timpul sarcinii, exerciţiile fizice regulate sunt esenţiale pentru viitoare mamă. Sportul nu numai că ajută să rămână într-o formă bună, dar, de asemenea, este benefic pentru dezvoltarea fătului şi poate facilita procesul de naştere. Natura se ocupă de tot şi de aceea muşschii şi tendoanele unei femei devin mai elastice şi mai puternice în timpul sarcinii. De reţinut este faptul că înainte de începe sportul, trebuie consultat întotdeauna un medic şi un instructor de fitness cu experineţă în ceea ce priveşte intensitatea antrenamentelor.
Sexul în timpul sarcinii poate dăuna copilului
Pericolul sexului în timpul sarcinii este probabil unul dintre cele mai răspândite mituri. Oamenii spun că este dăunător pentru copii, neplăcut pentru mamă şi chiar imoral. Dar, dacă o femeie nu are niciun disconfort, activitatea sexuală nu îi va face niciun rău copilului. Dimpotrivă, relaţia sexuală în mod regulat este benefică pentru sănătate, deoarece nu numai că ajută la întărirea muşchilor pelvieni, dar oferă şi sentimente pozitive pentru viitoarea mamă. Iar starea emoţională a unei femei în această perioadă este extrem de importantă.
Femeile însărcinate nu trebuie să-şi vopsească părul sau să-şi facă unghiile
Secretul de a arăta fabulos în timpul sarcinii este să acorzi mai multă atenţie ingredientelor produselor cosmetice. Femeile însărcinate ar trebui să evite componentele cum ar fi toluen, formaldehidă, camfor, amoniac sau rezorcinol şi să aştepte până când bebeluşul de naşte înainte de a reveni din nou la rutina lor. Produsele cosmetice moderne de înaltă calitate nu conţin elemente periculoase, astfel încât acestea să poată fi utilizate în timpul sarcinii.
Consumul de peşte şi nuci influenţează foarte mult inteligenţa copilului
Proprietăţile acestor produse nu pot fi negate. Nucile sunt bogate în potasiu şi magneziu, astfel încât să consolideze vasele de sânge şi inima, şi au un efect benefic asupra sistemului nervos. Iodul din peşte este bun pentru tiroidă. Prin urmare, viitoarea mamă ar trebui să adauge aceste produse în dieta ei. Atât peştele, cât şi nucile conţin acizi graşi omega-3, care contribuie la menţinerea sănătoţii creierului. Cu toate acestea, influenţa lor asupra dezvoltării abilităţilor mentale ale copilului nu a fost dovedită ştiinţific.
Stresul este extrem de periculos pentru o femeie însărcinată
Stresul constant şi sever nu este benefic pentru nimeni. Dar, cu toţii ne trezim uneori în situaţii stresante şi acest lucru este complet normal. Atitudinea faţă de stres este ceea ce face diferenţa. Anxietatea constantă şi îngrijorarea cu privire la suferinţa copilului dacă eşti stresată sunt mult mai rele decât o scurtă izbucnire emoţională. Nu lăsa orice mică problemă să îţi strice starea de spirit!
Loţiunile împotriva vergeturilor sunt o necesitate
Aceste creme sunt adesea considerate un fel de instrument magic şi o modalitate eficientă de a rezolva toate problemele legate de piele pe timpul sarcinii. Dar, merită menţionat faptul că ingredientele pe care le conţine nu sunt foarte diferite faţă de cele ale unei loţiuni hidratante. Desigur, utilizarea unui astfel de produs poate face pielea mai elastică şi mai fină, dar nu poate elimina toate vergeturile. Nu trebuie să subestimezi factorul genetic, precum şi tipul de piele. Discută cu mama, mătuşa sau bunica despre starea pielii lor după naştere. Cel mai probabil, acelaşi lucru te aşteaptă şi pe tine.
Consumul de apă trebuie reduc în timpul celui de-al treilea trimestru
În trecut, femeile însărcinate au fost sfătuite să bea mai puţine lichide în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină pentru a evita umflarea. Oamenii de ştiinţă au dovedit că atât umflarea, cât şi poligramanii în timpul sarcinii nu au legătură cu consumul de apă. Dimpotrivă, o cantitate suficientă de apă ajută la rezolvarea acestor probleme.