8 lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să ai un copil
Mama și copilul · Sarcină / 04.02.2019

Nu este ușor să descrii ce înseamnă sarcina, simptomele și sentimentele pe care le poți experimenta, dar există câteva lucruri esențiale care te vor ajuta să-ți menții calmul când îți dorești foarte mult un copil.

De multe ori se creează o barieră invizibilă între femeile însărcinate și cele care încearcă să aibă un copil, dar de fapt au foarte multe lucruri în comun. De exemplu, deși este foarte stresant să vrei să fii însărcinată și să nu se întâmple imediat, nici cele nouă luni nu sunt pline numai de momente plăcute. Cel mai probabil lucrurile nu se vor întâmpla după cum ai plănuit, dar experiența de a da viață unei noi ființe va face să merite așteptarea.

 
Iată de ce trebuie să ții cont dacă încerci să ai un copil:

 
1. Nu vei rămâne însărcinată la momentul potrivit

Indiferent cât de mult vei încerca, probabil că sarcina nu va apărea exact în momentul ideal. Dar nu este o problemă pentru că nici cele nouă luni sau rolul de părinte nu pot fi încadrate într-o imagine artificială, gândită dinainte. Nu te teme să iei lucrurile așa cum vin și să faci tot posibilul să fii optimistă chiar și în situațiile stresante. Doar pentru că nu s-a întâmplat exact când te-ai gândit nu înseamnă că nu va decurge totul foarte bine.

 
2. Nu este nicio problemă dacă nu-ți place fiecare moment din timpul sarcinii

Indiferent cât de greu a fost să rămâi însărcinată cu siguranță nu te vei simți perfect în cele nouă luni. Pot apărea clipe în care ești epuizată, ai dureri sau ești șocată de schimbările de ordin fizic care au loc în orgganismul tău. Faptul că uneori nu te simți bine nu înseamnă că nu te bucuri că vei avea un copil. Greața, constipația, refluxul gastroesofagian și alte simptome te pot face să fii supărată sau irascibilă, dar nu ai de ce să te simți vinovată.

 
3. Sarcina îți poate schimba dramatic starea de dispoziție

Poate ți s-a întâmplat deja să ai modificări ale stării de dispoziție în perioada menstruației, dar efectul din timpul sarcinii va fi mult mai accentuat. Ai putea să te enervezi foarte repede sau să plângi din orice motiv. Nu te îngrijora, este o reacție normală cauzată de fluctuațiile hormonale.

 
4. Există posibilitatea să suferi de depresie în timpul sarcinii

Starea ta de bine și echilibrul emoțional pot fi periclitate în timpul celor nouă luni. Există și depresia prenatală și nu trebuie să îți fie rușine să ceri ajutorul unui terapeut. Este unica modalitate pentru a te simți din nou bine. Nu este nimic în neregulă cu tine, pur și simplu ai nevoie să fii ghidată pentru a reveni la o gândire optimistă. Nu uita că echilibrul tău emoțional va afecta și bebelușul, așa că ia măsuri cât mai repede dacă suspectezi că ai putea suferi de depresie.

 
5. Sarcina îți poate schimba relația cu partenerul tău

Nu numai că te vei simți altfel în propriul corp, dar și sentimentele pentru partenerul tău ar putea varia. De multe ori relația devine mai profundă în timpul celor nouă luni pentru că veți împărtăși mult mai multe momente speciale sau complicate.

 
6. Poți avea emoții contradictorii

Chiar dacă ți-ai dorit foarte mult să ai un test de sarcină pozitiv, în momentul în care vezi rezultatul poți fi copleșită de multe emoții diferite cum ar fi tristețea, teama, îngrijorarea, bucuria, mulțumirea, fericirea sau chiar regretul. Toate te reprezintă și nu au conotații negative, pur și simplu este felul în care te simți în acel moment.

 
7. Sarcina poate fi o perioadă stresantă

Crezi că este dificil numai să reușești să rămâi însărcinată? Ei bine, nici cele nouă luni și nici rolul de părinte nu vor fi lucruri ușoare. Dacă înainte te stresau analizele și testele, în timpul sarcinii poți deveni excesiv de atentă la orice detaliu, ajungând să te îngrijorezi tot timpul.

 
8. Este în regulă să alegi singură

Se exercită foarte multă presiune asupra femeilor însărcinate pentru a face „alegerile corecte”, ca și cum nu pot lua decizii bune în legătură cu propriul corp. Este foarte bine să primești sfaturi și să asculți cu atenție ce îți spune medicul, dar în cele din urmă numai tu poți decide cum vei avea grijă de tine și cum se va naște bebelușul. Ai încredere în tine, vei lua deciziile potrivite.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro