Cocos cu arpagic
Mancaruri / 24.04.2008

Mod de preparare

Cum ti se pare o reteta de cocos cu vin, miere si arpagic? Nu te lasa impresinonta de ideea de a folosi carne de cocos. Merge la fel de bine cu piept de pui sau de curcan, ca sa nu mai vorbim de varianta cu totul speciala in care (daca ai de unde sa faci rost de carne), poti folosi piept de rata.

Ingrediente si cantitati:


  • 2-3 bucati de piept de cocos (recomandam sa alegi o pasare mare si grasuta), pui sau curcan. Poti folosi la fel de bine si pulpele zburatoarei.
  • 1,5 kg arpagic;
  • vin alb;
  • 2 linguri cu miere;
  • cimbru;
  • foi de dafin;
  • sare;
  • piper;
  • o lamaie;
  • 2-3 catei de usturoi;
  • 1 lingura faina;
  • ulei;
  • putin unt.

Mod de preparare:


1. Portioneaza carnea, cu grija sa nu rupi pielea. Presara cu sare si piper, dupa gust, si tavaleste bucatile de carne prin faina.

2. Pune-le la prajit in ulei incins, pe rand, si lasa carnea sa se rumeneasca usor. Scoate carnea si pune-o pe o farfurie.

3. Cat timp prajesti carnea, curata arpagicul. Este greu, dar merita efortul, macar pentru felul cum arata mancarea la final.

4. Mai adauga ulei in vasul in care ai prajit carnea, lasa-l sa se infierbante si pune arpagicul si o bucatica de unt. Amesteca incet, ca sa nu se sfarame, cu o spatula din lemn. Nu pune sare! Prajeste arpagicul la foc potrivit, fara capac. Cand este pe jumatate facut, adauga mierea de albine, o cana cu vin, cimbru, foi de dafin, piper si lasa totul la foc mic, cu capac, 10 minute.

5. Intr-o tava pentru cuptor unsa bine cu unt sau cu ulei, asaza bucatile de carne, presara uniform usturoiul taiat fin si rastoarna printre bucatile de carne arpagicul si sosul lasat de acesta.

6. Adauga, daca simti ca mai este nevoie, vin si sareaza totul dupa gust. Stropeste arpagicul cu sucul de la jumatate de lamaie, iar din cealalata jumatate, pune pe langa bucatile de carne felioare subtiri de lamaie.

7. Lasa totul la cuptor 30-40 de minute, dar unge totul, din cand in cand, cu sosul din tava. Poti unge bucatile de carne cu un sirop din putina miere si vin.

8. Preparatul costa aproximativ 40-45 de lei, este suficient pentru cinci persoane si se prepara in cel mult doua ore.
  • Florian, marţi, 16.06.2020 14:52
    arpagic

    Daca oparesti arpagicul cam 5-10 secunde se curata mult mai usor.

  • cristina, miercuri, 11.02.2009 20:50
    merita incercat

    este o mancare foarte, foarte buna, eu am facut cu 6 pulpe de cocos si a iesit excelenta, la curatatul arpagicului m-a ajutat mama,merita sa incercati

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro