9 detalii la care trebuie să fii atentă atunci când îți cumperi pantofi
În timp ce unii experți consideră ca purtarea pantofilor incomozi nu poate cauza decât probleme, cultura și regulile societății (şi pasiunea pentru modă, desigur) ne impun să ne încălțăm şic în cele mai multe situații sociale. Multe tipuri de încălțăminte îngreunează mersul, pentru că îngrădesc libertatea picioarelor de a se mișca natural.
Dacă vrei să afli ce fel de încălțăminte să porți astfel încât să nu îți suprasoliciți picioarele, iată câteva sfaturi preţioase în legătură cu cele mai nocive încălțări și află cum poți să îți alegi pantofii cei mai sănătoși şi blânzi cu tălpile tale delicate.
Pantofii care dăunează grav sănătății
Pantofii cu toc înalt și vârf ascuțit sunt unii dintre cei mai periculoși pentru sănătate. Oricât de bine ar arăta și oricât de în trend ar fi, pun o presiune foarte mare asupra degetelor, care, pe deasupra, mai stau și înghesuite. În urma purtării îndelungate a acestui model de pantofi, poți căpăta sau înrăutăți probleme precum monturile, bătăturile şi porţiunile îngroșate de piele.
În ciuda aspectului confortabil datorat lipsei tocurilor, nici balerinii nu sunt cea mai bună opțiune atunci când vine vorba de sănătatea picioarelor tale. Purtarea acestora poate crește riscul apariției unei afecțiuni inflamatorii cronice care afectează călcâiul și piciorul, denumită fasciita plantară.
Șlapii, la fel ca balerinii, pot cauza apariția fasciitei plantare, dar expun piciorul și la alte riscuri, precum entorsele sau loviturile în partea superioară a labei piciorului.
La ce detalii trebuie să fii atentă când îți cumperi pantofi
1. Asigură-te că ți se potrivește mărimea. Măsoară-ți ambele picioare înainte de a cumpăra o pereche de pantofi, s-ar putea ca dimensiunile să difere puțin de la un picior la celălalt.
2. Probează pantofii cu ciorapii potriviți pentru ei: dacă îți cumperi pantofi eleganți, probează-i cu ciorapi de mătase, pantofii sport încearcă-i cu șosete de bumbac și tot așa, în funcție de cum îi vei purta.
3. Verifică mărimea pantofilor apăsând cu degetul mare al mâinii pe vârful lor. Nu ar trebui ca spațiul rămas gol să depășească mărimea buricului degetului tău.
4. Încalță ambii pantofi atunci când ești la probe și mergi câțiva pași încălțată, pentru a-ți putea da seama cât de confortabil stau picioarele în ei.
5. Asigură-te că pantofii nu te bat în partea din spatele gleznei.
6. Gândește-te mereu la faptul că o pereche de pantofi trebuie să fie confortabilă încă de la prima purtare și nu te baza prea mult pe promisiunile vânzătorului în legătură cu faptul că se va lăsa sau înmuia materialul.
7. Analizează cu atenție talpa pantofilor și verifică-i stabilitatea și aderența cu partea superioară a acestora. Există mai multe feluri de lipituri ale tălpii exterioare, aceasta poate fi lipită cu cea interioară sau pot fi realizate dintr-un singur bloc de material.
8. Verifică tocul pantofilor. Modelele de calitate au tocul acoperit cu piele, de cele mai multe ori. Duritatea tocului și modul de prindere pe talpă sunt de asemenea aspecte importante în alegerea acestora.
9. Studiază talpa interioară a pantofilor. Un interior realizat din piele este mult mai eficient în absorbția transpirației și te poate feri de mirosurile neplăcute