6 accesorii pentru petreceri care oferă un plus de stil oricărei ținute
Accesoriile fac adevărate minuni. Pot completa perfect un look astfel încât să arăți impecabil, fără să depui prea mult efort.
Fie că participi la o nuntă, o recepție, o întâlnire informală între prieteni sau la petrecerea de Revelion, accesoriile potrivite au capacitatea de a-i oferi ținutei tale un plus de stil și originalitate. Chiar și o combinație la fel de simplă precum o pereche de jeanși și un tricou alb poate fi ridicată la rangul de ținută statement folosind accesoriile potrivite. O pereche de cercei statement, o bentiță cu aplicații din perle sau cristale sau o pereche de sandale cu puf pot să ofere mai mult stil și originalitate ținutelor tale de petrecere.
În sezonul toamnă-iarnă 2019/2020 se fac remarcate câteva accesorii pe care nu ar trebui să le ratezi pentru că vor domina perioada sărbătorilor și a petrecerilor. Iată ce accesorii să alegi pentru o ținută cu stil:
Accesoriile pentru păr
Anul trecut s-au făcut remarcate agrafele de păr care puteau fi fixate pe o parte astfel încât să obții rapid o coafură elegantă pentru petrecere. Dar în acest an se poartă clemele pentru păr pe care le poți prinde pe toată lungimea sau le poți include într-un coc lejer. Spre deosebire de clamele obișnuite, acestea au un sistem de prindere cu arc, ce permite fixarea pe părul desprins sau includerea lor în cozile împletite. Sunt foarte simplu de prins în păr și le găsești în numeroase variante, de la cele simple și delicate până la modele decorate cu cristale sau perle.
Încălțămintea din catifea
Indiferent dacă alegi sandale, pantofi cu toc, botine sau cizme din catifea, în mod sigur nu vei da greș. Catifeaua este unul dintre materialele cu un aspect prețios și elegant, fiind alegerea perfectă pentru ținutele de petrecere. Sandalele din catifea cu platformă sunt în tendințe chiar și în sezonul rece pentru evenimentele speciale, dar dacă vrei mai mult confort, atunci alege botinele sau pantofii cu toc. Catifeaua în nuanțe sofisticate de galben șofran, albastru safir, verde smarald sau mov arată excelent.
Bentițele plușate decorate cu perle
Fotografiile postate pe Instagram demonstrează că fashinonistele din întreaga lume au făcut o adevărată obsesie pentru bentițele plușate. Au un aspect elegant, ce amintește de o coroană sau o tiara, iar atunci când sunt decorate cu perle devin adevărate accesorii statement perfecte pentru ținutele de petrecere. Dacă nu preferi perlele, atunci poți opta pentru bentițe decorate cu cristale strălucitoare. Avantajul este acela că nici nu mai e nevoie să te coafezi. Este suficient să-ți întinzi părul sau să aplici puțin spray pentru texturare, să-ți faci o cărare pe mijloc și să-ți așezi bentița care va atrage toate privirile.
Colierul lanț cu o piatră masivă
Colierele din lanț cu zale mari a revenit în tendințe în toamna 2019. Pentru sezonul petrecerilor, alege un astfel de colier cu zale mari decorat cu un pandantiv cu o singură piatră masivă. Este o abordare modernă și interesantă, care îți permite să-ți pui ținuta în valoare cu ajutorul unui singur accesoriu statement.
Poșetele cu glitter
Este unul dintre numeroasele trenduri inspirate de moda anilor '90 care au influențat puternic tendințele acestui an. O poșetă de umăr cu glitter, în stilul anilor '90, este accesoriul perfect pentru a adăuga un plus de strălucire unei ținute de petrecere. Și poșetele de tip clutch arată la fel de bine în varianta strălucitoare.
Accesorii cu pene
Ideale pentru ținutele de petreceri, penele oferă textură și un look fancy. Alege abordarea „mai puțin înseamnă mai mult” și asociază o pereche de pantofi sau sandale cu pene cu un costum elegant sau o poșetă cu puf purtată în asociere cu o rochie midi din satin.