31
Concurentele Miss Mexic au cucerit lumea: Ținutele lor inspirate de hainele tradiționale au devenit virale
Modă · Moda de la A la Z / 19.10.2020

Concurentele Miss Mexic au pozat în ținute inspirate de portul tradițional al zonelor din care provin, iar imaginile postate pe pagina oficială a concursului au devenit virale.

Nu doar frumusețea modelelor și a costumelor au făcut ca aceste imagini să fie spectaculoase. Fotografii au realizat ședințele foto la exterior, nu în stidio, reușind să surprindă și farmecul ținuturilor care au dus la nașterea culturii reprezentate în imagini.

În total au fost 32 de concurente care au participat în competiție, iar 12 dintre ele au mers în etapa următoare. Publicul a ales șase concurente - Miss Sonora, Miss Michoacan, Miss Guanajuato, Miss Estado De México, Miss Quintana Roo, Miss Guerrero - prin reacțiile la fotografiile postate pe rețelele de socializare. Alte șase concurente au fost alese de juriu - Miss Colima, Miss Sinaloa, Miss Coahuila, Miss Campeche, Miss Nayarit, Miss Oaxaca.

Marea finală va avea loc pe 31 octombrie, cu două zile înaintea uneia dintre cele mai importante sărbători din Mexic, Dia de los Muertos (Ziua Morților).

Ținutele au fost inspirate de costumele tradiționale regionale și au fost create de designeri special pentru fiecare concurentă în parte. Creatorii de modă s-au folosit de motivele populare, de istoria și cultura regiunilor din care provin concurentele pentru a crea costume spectaculoase.

Citește și: 
Inginerul care poartă fuste și pantofi cu toc, iar soția îl ajută să le aleagă: „Pentru mine hainele nu au gen”


„Juriul a fost format din cetățeni străini, deci au avut oportunitatea de a învăța lucruri noi despre regiunile țării și de a descoperi detaliile culturale și poveștile spuse de costume”, a declarat pentru boredpanda.com un purtător de cuvânt al competiției Miss Mexic.

Specialiștii sunt de părere că portul tradițional mexican include elemente native și europene. Materialele folosite sunt în special bumbac, fibre din scoarță de copac și agave (care era un material folosit și de azteci), dar și materiale precum lâna sau mătasea, introduse ulterior de coloniștii spanioli.

Una dintre cele mai cunoscute piese vestimentare mexicane este pălăria cu boruri late numită sombrero. Purtată în mod tradițional de vaqueros și mariachis, sombrero este purtată în prezent de numeroase persoane și a devenit un simbol al Mexicului.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro