32
Cum să porți costumele în vara 2018. 30 de idei ca să incluzi compleurile în ținutele tale
Fie că preferi seturile formate din topuri și fuste, fie că alegi pantaloni și sacou, vara aceasta vei fi în trend dacă porți compleuri
Unul dintre cele mai importante avantaje aduse de acest trend al verii este acela că vei avea imediat o ținută perfectă, fără să stai prea mult pe gânduri ce și cum să asortezi. Un compleu, indiferent din ce piese este compus, este varianta cea mai simplă de a obține rapid un look șic, în tendințe.
Un alt motiv deloc de neglijat pentru care ar trebui să porți seturile de haine vara aceasta este efectul de alungire oferit de o ținută monocromatică. Atunci când porți două piese vestimentare în aceeași culoare sau cu același imprimeu, creezi iluzia unui corp suplu și alungit. Iar dacă alegi varianta de compleu format din fuste sau pantaloni cu talie înaltă în asociere cu topuri scurte, acest efect este amplificat. Vei obține foarte simplu iluzia unor picioare lungi și sexy.
De asemenea, nu ar trebui să ratezi o altă tendință a verii care contribuie la construirea unui efect de corp alungit. Este vorba despre dungile verticale, care se poartă sezonul acesta și arată excelent în varanta top și fustă. Poți opta pentru un top cu dungi orizontale și pantaloni cu dungi verticale dacă vrei o ținută inedită.
De asemenea, nu ar trebui să ratezi o altă tendință a verii care contribuie la construirea unui efect de corp alungit. Este vorba despre dungile verticale, care se poartă sezonul acesta și arată excelent în varanta top și fustă. Poți opta pentru un top cu dungi orizontale și pantaloni cu dungi verticale dacă vrei o ținută inedită.
Iată cum să porți compleurile în vara 2018:
Set format din top scurt și fustă cu talie înaltă
Una dintre cele mai bune alegeri pentru un compleu de vară este setul format din top scurt și fustă cu talie înaltă. Anul acesta sunt în tendințe topurile scurte, pe care le poți purta în numeroase variante. Dar asocierea cu o piesă în aceeași culoare te va ajuta să obții o continuitate ce amplifică efectul de alungire oferit de topurile scurte. Asociază un top scurt cu o fustă lungă, midi sau scurtă cu talie înaltă.
Set format din top scurt și pantaloni cu talie înaltă
O altă variantă în care să porți un set este aceea de a asocia un top scurt cu pantaloni cu talie înaltă. Ținutele pe care le obții astfel sunt ideale pentru zi, mai ales dacă optezi pentru nuanțe deschise, potrivite pentru vară, dar și imprimeuri care se poartă în acest sezon, așa cum sunt printurile florale, dungile verticale sau bulinele polka.
Compleu format din top scurt și pantaloni scurți
Un set realizat din top scurt și pantaloni scurți cu talie înaltă este perfect pentru zilele de vacanță. Poți înlocui în acest caz topul scurt cu o bustieră, pe care să o asociezi cu pantaloni scurți cu talie înaltă din același material. Vara aceasta sunt în tendințe bustierele de tip nod, legate în partea din față, care oferă un plus de originalitate ținutei.
Costum format din sacou și pantaloni
Și costumul clasic, format din sacou și pantaloni este o variantă ideală pentru această vară. Poartă-l la birou sau în timpul zilei, dar ai grijă să alegi nuanțe și imprimeuri care se potrivesc sezonului. Tonurile pastelate de roz, bleu, verde, galben, dar și nuanțele neutre precum gri, crem, bej, camel sunt excelente pentru un costum potrivit în zilele de vară. Fashionistele celebre poartă des astfel de costume, pe care le asociază cu tricou alb, simplu, și pantofi sport albi, pentru a obține un look relaxat și un contrast interesant de stiluri. Dacă porți un costum la birou, asortează cu o cămașă și pantofi cu toc, pentru o ținută adecvată stilului office.