Cum să porți pantalonii cu talie înaltă. 7 reguli esențiale
Pantalonii cu talie înaltă au devenit piese must have în garderoba oricărei femei pasionate de modă.
Află cum să îi porți corect pentru a profita la maximum de avantajele pe care le oferă.
Citește și: Rochii și cizme care se potrivesc perfect. 7 combinații pentru toamnă
Poartă pantalonii cu talie înaltă în asociere cu topuri scurte
Principalul avantaj al pantalonilor cu talie înaltă este acela că pun perfect talia în evidență, tocmai de aceea ar trebui purtați cu topuri scurte. Alege topuri care încep din zona în care se termină talia pantalonilor, pentru a obține un efect de continuitate.
Poartă-i cu tricouri înnodate
Atunci când vrei să asociezi pantalonii cu talie înaltă cu un tricou larg, poți să faci un nod în talie tricoului. Dacă alegi o bluză lungă cu nasturi, încheie nasturii până la nivelul beteliei pantalonilor, apoi înoadă cămașa.
Bagă topul în pantaloni
Pantalonii cu talie înaltă creează efectul vizual de alungire și te fac să pari mai înaltă, dar pentru a obține acest efect este necesar să pui talia în evidență. Bagă topurile, bluzele și chiar puloverele în partea din față a pantalonilor pentru a crea iluzia unor picioare mai lungi.
Alege pantaloni de mărimea potrivită
Dacă pantalonii tăi cu talie înaltă sunt prea strâmți în mod sigur nu te vor avantaja, iar dacă sunt prea largi, adaugă un plus de volum care nu este necesar. Asigură-te că pantalonii tăi cu talie înaltă ți se potrivesc perfect și ajustează-i la croitor atunci când este necesar.
Arată-ți pantofii
Pantalonii cu talie înaltă se potrivesc foarte bine cu pantofii cu toc pentru că împreună accentuează efectul vizual de alungire și îți fac picioarele să pară mai lungi. Dar pentru a obține acest efect ar trebui ca tivul pantalonilor să ajungă până la nivelul gleznei, astfel încât pantofii să fie vizibili. Dacă vrei să porți pantalonii cu talie înaltă cu pantofi sport, alege pantaloni cu o croială dreaptă.
Accentuează talia cu o curea
Purtarea unei curele accentuează talia și o face să pară mai subțire, iar în același timp atrage atenția asupra taliei înalte a pantalonilor. Curelele groase sunt de preferat în cazul jeanșilor cu talie înaltă, iar pentru pantalonii din stofă poți purta o curea în aceeași culoarea ca cea a pantalonilor.
Alege materiale lejere
În afară de jeanși, care arată excelent în varianta cu talie înaltă, și pantalonii cu talie înaltă din materiale lejere sunt o alegere bună. Materialul delicat și vaporos oferă fluiditate și un plus de eleganță.