Modă. 6 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să fii trendy
Când vrei să-ți îmbunătățești stilul vestimentar, de multe ori este dificil să-ți dai seama cu ce să începi și ce schimbări să faci.
Dar nu este atât de complicat pe cât pare, ci trebuie să faci pași mărunți care te vor ajuta să arăți impecabil. Vei fi mult mai stilish dacă renunți la unele piese vestimentare sau accesorii pe care te-ai obișnuit să le porți des și care nu te avantajează. Iată la ce să renunți:
Jeanșii skinny care par ieftini
Sunt foarte populari și au devenit deja o piesă vestimentară pe care orice femeie ar trebui să o dețină. Dar poți da ușor greș cu blugii tăi skinny dacă alegi o pereche ce este sau pare de proastă calitate. Atunci când îi cumperi, trebuie să fii atentă ca blugii tăi să aibă cusături perfecte, forme naturale și detalii bine puse la punct. De asemenea, jeanșii skinny cu talie înaltă se potrivesc oricărui tip de siluetă, iar cei în nuanțe închise, bine definite, par mai scumpi decât cei în culori estompate.
Haina neagră de iarnă
Dacă vrei să te pui în valoare, atunci renunță la clasica haină neagră de iarnă. Alege ceva mai îndrăzneț, mai colorat. Iar motivul este unul simplu: în lunile de iarnă, haina sau paltonul este singura prin care poți arăta celor din jur cât de stylish ești.
Treningul
Având în vedere că există o gamă atât de variată de piese inspirate din stilul sport, nu ai niciun motiv să apelezi la vechiul tău trening atunci când vrei să porți ceva lejer. Investește în piese vestimentare comode și cu un aspect modern, precum colanții de foarte bună calitate sau hanoracul decupat.
Încălțămintea demodată
Ai rămas fidelă sneakerșilor cu talpă înaltă și cizmelor UGG? Este momentul să le înlocuiești cu încățări trendy, care sunt în tendințe, precum ghetele din catifea până la gleznă cu toc bloc, cizmele peste genunchi sau bocancii military.
Piesele și accesoriile pe care le are toată lumea
Deși poate fi dificil să reziști creșterii în popularitate a unor piese vestimentare sau accesorii, dacă vrei să ai un stil de invidiat trebuie să fii cu un pas înaintea tuturor și să încerci lucruri mai puțin populare, care îți exprimă personalitatea.
Orice este prea scurt sau prea strâmt
Fashionistele din întreaga lume au abandonat look-urile prea sexy în favoarea unui stil supradimensionat. De exemplu, în loc să alegi o rochie mini strânsă pe corp pentru o ieșire în oraș, încearcă în schimb o rochie-furou din material delicat.