Noua generaţie a modei: Copiii celebrităţilor cuceresc podiumul
Cu numele uriaşe ale părinţilor lor atârnând ca nişte aripi pe umeri, copiii vedetelor se străduiesc să-şi ia zborul spre viitorul pe care trebuie să şi-l construiască singuri. În pofida aparenţelor, nimic nu le este garantat; succesul nu li se cuvine fără să se zbată pentru el, iar eşecul îi pândeşte îndeaproape.
E rândul lor, e şi ambiţia lor să demonstreze că au ceva de spus, că pot sta pe picioarele lor, pentru că un nume celebru poate deschide multe uşi, dar poate să te şi afunde sub povara presiunii şi a greşelilor. Toată viaţa lor, tot ce vor face aceşti tineri va fi comparat cu ceea ce au clădit părinţii lor - acesta va fi etalonul cu care, că le place sau nu, vor fi judecaţi de public, de presă şi de breasla în care ei încearcă să-şi găsească locul. Singura lor şansă e să fie foarte buni. O bună parte din "puştimea" de la Hollywood a început să iasă de sub aripile părinţilor faimoşi şi să-şi croiască drum în showbiz. Cea mai atractivă cale este moda, o industrie unde cu un fizic potrivit, cu un nume important şi cu două-trei şedinţe foto, tinerii pot aspira la un contract cu o agenţie bună. Copiii vedetelor preferă moda pentru că este un început bun, aduce faimă, contacte şi contracte, şi pentru că atrage atenţia publicului şi a presei. De aici încolo se pot deschide multe drumuri - cei mai talentaţi rămân şi devin modele profesioniste, alţii vor coti spre alte orizonturi - actorie sau afaceri.
Deocamdată, moda, aflată permanent în căutare de figuri noi, îi absoarbe pe toţi, spre deliciul brandurilor şi al iubitorilor de glamour şi showbiz. Să vedem, aşadar, cine sunt tinerii cu nume celebre care regenerează această industrie.
Deocamdată, moda, aflată permanent în căutare de figuri noi, îi absoarbe pe toţi, spre deliciul brandurilor şi al iubitorilor de glamour şi showbiz. Să vedem, aşadar, cine sunt tinerii cu nume celebre care regenerează această industrie.
... ma tot intreb de ce nu doreste cineva din bransa ca sa lansam MODA MILENIULUI III ...