Spune-mi despre experienţa ta profesională care te-a ajutat să pui cap la cap Don Men.
Experienţa mea profesională a început în perioada facultăţii. Am urmat cursurile de Jurnalism, în cadrul Universităţii Media din Bucureşti, şi am făcut practică pe tot parcursul celor 4 ani în presa scrisă şi TV. După absolvire eram convinsă că nu era un domeniu care să mă reprezinte şi am optat pentru un master în Marketing. Mă atrăgea mai mult partea de promovare şi de vânzare. Primul job l-am avut într-o companie imobiliară, dintr-o pură întâmplare. Aplicasem la mai multe joburi, dar acesta a fost primul interviu la care am fost chemată şi am acceptat pe loc. Am lucrat în domeniu 5 ani, în companii diferite. Mi-a plăcut mult mediul corporate şi m-am implicat cu drag în orice posibilă tranzacţie, fie că era vorba de o reşedinţă, spaţiu de birouri sau teren, iar rezultatele muncii au venit de la sine. Am învăţat cât de important este fiecare detaliu dintr-o vânzare şi cât de mult contează să fii prezent 100% în ceea ce faci.
Am renunţat în momentul în care ne-am întemeiat familia, aveam nevoie de mai mult timp pentru băieţelul meu. În urmă cu 7 ani am schimbat radical domeniul şi am decis să îmi urmez o pasiune mai veche, machiajul. Am făcut cursuri, m-am specializat, şi după doi ani mi-am deschis propriul studio de machiaj, The Lovely Room. Acesta a fost primul meu proiect şi care îmi este extrem de drag şi acum.
“Femeile văd mai bine în ansamblu şi aleg hainele şi în funcţie de garderoba existentă acasă. Bărbaţii se lasă puţin influenţaţi de impulsul de moment şi au tendinţa să cumpere prea mult”