11
Bella Hadid și The Weeknd, din nou împreună? Cântărețul și-a susținut fosta iubită în timpul prezentării de la Cannes
Modă · Stiri / 15.05.2018

Modelul Bella Hadid a defilat pe podium în cadrul prezentării caritabile Fashion for Relief, desfășurate la Cannes. Fanii săi au fost surprinși să descopere că aceasta era susținută din public de cântărețul The Weeknd, fostul său iubit.

De când cei doi au fost văzuți sărutându-se la Cannes, fanii lor au fost foarte curioși să afle dacă gestul a fost unul impulsiv, de moment, sau dacă este un semn că relația lor este pe punctul de a se reface.



Iar prezența lui The Weeknd, pe numele său real Abel Tesfaye, în public, în timpul prezentării de modă la care a participat Bella Hadid este un semn care arată că cei doi sunt pe cale să-și refacă relația.  



Modelul în vârstă de 22 de ani a defilat purtând o rochie cu aplicații strălucitoare, cu zone transparente, iar din primele rânduri a fost sorbită din priviri de cântărețul în vârstă de 28 de ani. 



Relația lor, care a început în 2015 și s-a încheiat în noiembrie 2016, nu a fost deloc lipsită de drame. După despărțirea lor, The Weeknd a început o relație cu actrița și cântăreața Selena Gomez, care l-a părăsit la scurt timp pentru a se împăca cu fostul său iubit, Justin Bieber.

Dar după ce au fost văzuți sărutându-se la Cannes, cei prezenți au declarat că Bella Hadid și The Weeknd au plecat împreună de la petrecere, potrivit hollywoodlife.com.

Selena Gomez nu a rămas indiferent în fața zvonurilor potrivit cărora cei doi și-ar fi reluat relația. "E tristă că lucrurile nu au mers între ea și Abel (The Weeknd). Crede că este un tip grozav și speră să-și găsească fericirea. Dar a fost complet șocată când a aflat că el s-a împăcat cu Bella", a declarat pentru hollywoodlife.com o sursă apropiată Selenei Gomez.



Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro