11
Emma Watson a purtat o rochie făcută din sticle de plastic reciclate - FOTO
Modă · Stiri / 04.05.2016

Actrița și cunoscuta activistă britanică a dovedit prin cea mai recentă apariție a sa pe covorul roșu că este prietenă cu mediul înconjurător și o adeptă a "modei sustenabile", relatează postul de televiziune CNN citat de Agerpres.

Celebra actriță din seria de filme "Harry Potter" a purtat luni seară la Gala Muzeului Metropolitan din New York ("Met Gala") — cel mai important eveniment newyorkez dedicat modei — o ținută sofisticată alb-negru, creație Calvin Klein, realizată din materialul Newlife.

Trena lungă, care se îmbina maiestuos cu o pereche de pantaloni negri evazați, au fost confecționate din fibre provenite 100% de la sticle de plastic reciclate, în timp ce bustiera albă, ajustată pe corp, a fost realizată din fire de mătase și bumbac organic.


Emma Watson este cunoscută pentru activitatea sa în favoarea mediului: discursul său #heforshe, susținut la ONU în 2014, a devenit un moment crucial al carierei sale, primind un miliard de vizualizări pe rețelele de socializare.

"Este o chestiune absolut feministă", a spus actrița referindu-se la "moda sustenabilă", având în vedere că majoritatea fabricilor de textile din întreaga lume exploatează munca femeilor.

Când avea 19 ani, Emma Watson a făcut o vizită la Bangladesh, unde a cunoscut o muncitoare de aceeași vârstă cu ea într-o astfel de fabrică, dar de o condiție foarte modestă. A fost momentul de cotitură pentru ea, aşa cum a mărturisit actrița pentru CNN.



Foto: Hepta
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro