8
Un nou trend ciudat în moda pentru bărbați: se poartă topurile scurte și bustierele
Moda ne rezervă zi de zi tot soiul de surprize. Unele plăcute, altele nu tocmai plăcute.
Iar userii de pe rețelele de socializare încearcă să se decidă din care aceste două categorii face parte un nou trend pentru bărbați.
Fie că ne plac sau nu, topurile scurte și bluzele decupate se numără printre cele mai importante tendințe în materie de ținute pentru vară. Sunt asociate cu pantaloni sau fuste cu talie înaltă și pot fi create astfel ținute frumoase și sofisticate.
Dar ca de obicei, creatorii împing puțin câte puțin limita și au ajuns astfel la creații surprinzătoare și chiar controversate. Este vorba despre tricourile și topurile scurte pentru bărbați.
Userii de pe rețelele de socializare au descoperit că Asos, unul dintre cele mai mari magazine online de haine din lume, a început să vândă topuri decupate și bustiere pentru bărbați. Iar reacțiile sunt împărțite.
"Asos, mă dau bătut!", a scris cu ironie un user.
"Oare Asos va mai încerca mult să facă topurile scurte pentru bărbați să pară cool?", a scris altcineva.
Dar nu toți au fost împotriva acestui trend mai puțin obișnuit. "Barbați în topuri scurte? Spun asta de câțiva ani. E timpul să acceptăm moda verii 2019", a postat cineva pe Twitter.
În descrierea produsului vândut de Asos este specificat faptul că este un bandeau slim-fit, tăiat aproape de nivelul pieptului. Costă 15 euro și există în numeroase variante în magazinul online, de la culori și modele diferite precum nunațe neon sau în variantă cu mânecă lungă.
Deși trendul este surprinzător pentru noua generație, persoanele mai în vârstă și-ar putea aminti că în anii '80 nu era ceva șocant să vezi un bărbat într-un top scurt fără mâneci și pantaloni foarte scurți.
Rămâne de văzut dacă trendul va prinde și, mai ales, dacă va fi adoptat și de cei care nu se pot lăuda cu pătrățele pe abdomen.