Nu cred că e cazul să mai fac încă o dată apologia internetului. Cât de uşor e să cauţi pe net ce te interesează şi să îţi organizezi un fir logic al excursiei. Lucruri care erau greu, dacă nu imposibil de făcut, acum mai bine de 15-20 de ani.
La o simplă căutare pe Google gen “Top 10 Roma”, îţi apar frumos ilustrate, în zona de sus a paginii, cele mai importante obiective turistice dintr-un oraş. Click pe fiecare şi afli detalii. La fel, dacă dai o căutare pe Tripadvisor după “Top 10 Things to do in Rome”, îţi apare un pomelnic cu peste 1000 de locuri şi activităţi pe care le poţi încerca în capitala Italiei. Totuşi eu am alte “păsărele”.
Locuri aflate la înălţime
Oriunde aş merge trebuie să mă văd cocoţat undeva la înălţime. Fie turn al televiziunii, un deal mai răsărit, un zgârie-nor, o turlă de catedrală, este locul de unde oraşul se vede altfel şi fac şi o sută şi una de poze.
Apă, plajă, canale, vaporaşe
Oraşele care au măcar un fir de apă, dacă nu o plajă întreagă, au un farmec aparte. În străinătate, aproape oriunde, un râu gen Dâmboviţa este amenajat şi exploatat la maximum în interes turistic.
Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.