Mi se pare cam nedreaptă titulatura de “neagră” pe care a primit-o marea noastră. Nu e ea la fel de azurie ca Mediterana pe Coasta de Azur, sau ca Adriatica pe ţărmul croat, dar are locuri unde îşi pierde bine din negreală.
Deşi nu sunt un mare fan al sejururilor la mare în Bulgaria, totuşi mă simt nevoit să recunosc că ţărmul bulgăresc al Mării Negre e mai spectaculos decât ceea ce vedem la noi. Ţărmul este mai înalt, mai stâncos, pozele ies mai bine de la înălţime, dar, reversul medaliei, nu poţi intra în apă peste tot. Avanataje şi dezavantaje.
Introducerea fiind făcută, în minivacanţa de 1 iunie am dat o fugă până la Thracian Cliffs – faimosul resort de golf de 5 stele, construit pe ţărmul mării. Planul a fost simplu. Mergem într-acolo, dar, pe drum, mai oprim şi în locuri mai puţin ştiute, aflate tot pe malul mării. Şi cum ştiam Durankulak-ul, prima localitate care îţi iese în cale după ce intri în Bulgaria, am continuat spre Krapets, un sătuc cu ieşire la mare, la vreo 10-12 minute de mers cu maşina.
Uitat de lume ar fi sintagma care s-ar lipi ca marca de scrisoare de acest loc, dacă nu ar exista complexul hotelier din vecinătate. Dar nimic deranjant.
Citeşte mai mult pe blogul meu The Guide sau urmăreşte-mă pe Facebook.