Acest sezon vine cu multe noutăți în materie de nuanțe și texturi, însă un lucru este cert: modelele animal print nu trebuie să ne lipsească!
1. Combinațiile de materiale și culori
Toamna-iarna acestui an va fi marcată de varietatea complexă a combinațiilor dintre culori, texturi sau culori și texturi. Există o lejeritate în această privință, însă astfel de genți trebuie atent asortate cu ținuta pentru care optăm.
Fiind relativ încărcate, vestimentația trebuie să fie simplă, de cele mai multe ori de o singură culoare.
2. Modelele animal print sau pielea ponei
Sunt o opțiune pentru persoanele mai îndrăznețe, însă pot da un aer extrem de rafinat acelora care știu cum să le poarte. Este foarte importantă calitatea în acest caz și se recomandă atenție atunci când vă cumpărați un astfel de accesoriu.
Pielea ponei o putem găsi în varianta simplă sau într-o combinație cu piele normală sau lăcuită. Această piele nu provine de la animalul cu acest nume, ci este o piele de bovină prelucrată astfel încât părul să rămână intact și rezistent în timp.
3. Culorile deschise
Pe lângă culorile care nu se vor demoda niciodată și care sunt potrivite sezonului rece, marii creatori de modă au introdus pentru acest an culorile pale și foarte deschise. Se vor regăsi printre opțiunile noastre muștarul, rozul, cremul, galbenul, lilaul, bleomarinul, dar și celebra culoare fuchsia.
4. Culoarea supranumită noul negru
Mai este cunoscută sub denumirea de taupe peste hotare, iar la noi grej. Este o combinare a griului cu bej, însă nu se limitează doar la atât. Este ușor de asortat cu orice și de aceea este opțiunea numărul unu în materie de genți pentru acest sezon.
Sursă: stilultau.ro