Nu fi prea dură cu tine: este în regulă să te prăbușești uneori
În copilărie ne supărăm foarte tare dacă lucrurile nu merg așa cum vrem, dar pe măsură ce înaintăm în vârstă începem să evităm să ne exprimăm emoțiile. Nu este nicio problemă dacă te prăbușești uneori și simți nevoia să plângi sau să te descarci.
Poate că în primii ani de viață ai fi plâns mult sau ai fi țipat dacă ți se lua o jucărie, dar odată cu maturizarea se accentuează și tendința de a împinge emoțiile spre interior și de a afișa o fațadă calmă, ca și cum nimic nu ne afectează. În ipostaza de adult ți se pare obligatoriu să te îndepărtezi de acele reacții simple care exprimau felul în care te simțeai, dar nu este neapărat soluția potrivită.
Problema este că dorința de a se păstra aparențele a avansat foarte mult, iar multe persoane au ajuns să se rușineze de faptul că sunt supărate, furioase sau le este teamă de ceva. A fi uman înseamnă și să te prăbușești uneori sau să te simți teribil. Nu ai de ce să fii extrem de critică sau să crezi că aceste momente sunt semne de slăbiciune.
Permite-ți să ai inima frântă
Dragostea este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care ți le poate face viața. Nu numai că vei avea parte de o experiență cu totul specială în momentul în care îi încredințezi inima ta altei persoane, dar te vei redescoperi pe tine, mult mai optimistă și zâmbitoare. Chiar dacă în trecut ai avut experiențe dureroase nu trebuie să eviți să încerci din nou doar pentru că îți este teamă. Poate că nu vrei să repeți ce s-a întâmplat pentru că ești convinsă că nu vei putrea trece peste o nouă suferință, însă lucrurile nu funcționează așa. O viață fără iubire nu îți va oferi o motivație suficientă, așa că nu te ascunde de ea.
Este posibil să suferi din nou
Din păcate se poate întâmpla din nou. Poate fi vorba despre o poveste de iubire care nu te face fericită sau despre un prieten care îți trădează încrederea. Cu toate acestea, nu înseamnă că trebuie să te izolezi și să renunți la șansa de a întâlni persoane care îți pot înfrumuseța viața de acum înainte. Consideră suferința ca pe o lecție de viață, care te va ajuta să-ți dezvolți personalitatea și să-ți definești clar principiile, să devii mai matură și să cunoști mai bine oamenii.
Nu va fi plăcut să suferi, dar este o parte din viață care te-ar putea determina să apreciezi mai mult lucrurile bune de care ai parte.
Nu ai mereu nevoie să te vindeci
Când te simți rănită reacția ta inițială ar putea fi să încerci să depășești acea durere cât mai repede posibil. Este de înțeles că vrei să ieși din această stare și să te îndepărtezi de toate lucrurile care te fac să te simți rău. Deși majoritatea persoanelor procedează în acest mod, nu este soluția potrivită în fiecare situație.
Uneori trebuie să faci un pas înapoi și să te întrebi: „Oare chiar mă prăbușesc?”. De multe ori durerea pe care o simți nu semnalează că ai fost înfrântă, ci mai degrabă că treci printr-o experiență care te afectează în plan emoțional și îți remodelează personalitatea. Poate însemna că devii mai puternică.
Când te prăbușești ai o nouă oportunitate să evoluezi
Precis nu ai considerat momentele în care suferi drept o șansă de a evolua, dar pot fi privite și în această lumină. Ia-ți câteva momente pentru a te gândi la cine, unde și ce ești: respiri, ești umană și trăiești. Mai mult decât atât, ești o persoană care poate simți furia, fericirea, iubirea, tristețea, durerea și toate emoțiile care formează aceste stări.
Faptul că poți armoniza părțile pozitive cu cele întunecate este un lucru unic. A trăi înseamnă să ai parte de întâmplări fericite, dar și de experiențe negative. Nu este deloc plăcut să te prăbușești din când în când și cu toții am prefera să avem numai victorii, dar realitatea este că nu le-ai aprecia deloc în lipsa momentelor dificile.
Bucură-te de faptul că trăiești și permite-ți să experimentezi fiecare tip de emoție
Vei avea clipe în care ți se va părea că pierzi totul sau că nu poți face față obstacolelor întâlnite, dar nu trebuie să crezi că ți se întâmplă doar ție. Este în regulă să ai parte de momente întunecate pentru că tocmai aceste clipe vor lumina bucuria care urmează. Nu te critica pentru că ești afectată de emoții, ci permite-ți să te exprimi liber pentru a crea o viață plină de experiențe complexe, care îți arată cât de valoroasă ești și că vei avea mereu abilitățile necesare pentru a te reinventa.