Semne că personalitatea ta este intimidantă
Psihologie · Autocunoastere / 09.09.2018

Ți s-a spus vreodată că personalitatea ta este intimidantă? Oamenii ar putea să te judece pentru cine ești fără a te cunoaște cu adevărat. Personalitatea ta este rezultatul experiențelor pe care le-ai avut de-a lungul vieții.

Acesta este motivul pentru care ai o atitudine puternică și dură asupra vieții. Altora se poate să nu le placă de tine, dar acest lucru nu ar trebui să te deranjeze. Nu ar trebui să îți pară rău pentru cine ești. Marcată de tensiune, viața ta a avut parte de multe suișuri și coborâșuri în carieră și relații. Acestea te-au ajutat să devii o persoană independentă și puternică. Prin urmare, nu ești la fel de moale precum alții. Iată cum îți dai seama că personalitatea ta este intimidantă!

Cum îți dai seama că personalitatea ta este atât de puternică, încât devine intimidantă?


Uneori ești înțeles greșit ca fiind nepoliticos și rău pentru felul în care te comporți și reacționezi în preajma altora. Ceea ce majoritatea oamenilor nu reușesc să vadă este partea ta bună din spatele acestei haine dure. Persoanele care intimidează au în cele mai multe cazuri și o inimă mare. Iată câteva trăsături comune vizibile în cazul personalităților intimidante!

1. Vezi mai multe oportunități decât alții


Datorită faptului că ești deschis, se poate să vezi mai multe oportunități în diferite situații decât alte persoane. Această atitudine nu te ajută doar să supraviețuiești, ci te ajută și să treci peste situațiile dificile. În același timp, poți da peste gelozie și animozitate din partea altora, din cauza faptului că ai abilitatea de a trece cu succes peste greutăți.

2. Te concentrezi pe soluții, nu pe probleme


Oamenii puternici se concentrează și știu cum să ducă lucrurile la capăt. Aceștia nu tolerează scuzele venite din partea altora, care încearcă să le împiedice munca. Nu le plac oamenii care sunt slabi și se plâng și, de asemenea, care nu reușesc să rezolve lucrurile pe cont propriu.

3. Ești o persoană de cuvânt


Prețuiești onestitatea foarte mult. Ești o persoană directă, care spune ceea ce gândește și căreia nu îi este frică să nu fie văzută ca fiind nepoliticoasă. Nu ai mai multe fețe și le spui oamenilor exact ce crezi. Îți respecți mereu promisiunile și nu îți minți prietenii. Datorită trăsăturilor tale de personalitate, îți alegi cu grijă prietenii. Nu poți fi prieten cu oricine. Urăști mincinoșii și oamenii necinstiți.

4. Discuțiile irelevante sunt enervante pentru tine


Nu apreciezi deloc discuțiile irelevante și le eviți cât de mult se poate. Conversațiile serioase și profunde care implică participarea intelectului sunt cele care te interesează. Discuțiile minore referitoare la vreme sau la diferite persoane nu-ți atrag atenția. De fapt, te enervează dacă cineva te întrerupe pentru discuții irelevante.

5. Nu poți să suporți ignoranța voită


Nu ai doar o personalitate puternică, ci ești și înțelept. Ești o persoană deschisă și nu vrei să fii în preajma oamenilor care îi judecă pe alții. Judecata fără nicio bază provine din ignoranță. O modalitate de a atenua ignoranța este prin educație. Dacă cineva este prea reticent pentru a face acest lucru pentru sine, atunci îți vei pierde răbdarea și vei dispărea din viața sa.

Dacă aceste trăsături ți se par familiare, atunci trebuie să înțelegi că oamenii cu personalități puternice pot fi văzuți ca fiind intimidanți, dar nu sunt oameni răi. Aceștia nu încearcă să domine alte persoane.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro