De multe ori, rana abandonului este atât de adâncă şi de bine ascunsă în subconştientul nostru, încât refuzăm să o conştientizăm.

De multe ori, rana abandonului este atât de adâncă şi de bine ascunsă în subconştientul nostru, încât refuzăm să o conştientizăm.

Atunci când părăseşti pe cineva, nu vrei să te mai ocupi de el, îl laşi la o parte, înseamna că îl abandonezi, ceea ce este diferit faţă de a respinge, care presupune doar a te îndepărta de cineva, nu a-i întoarce spatele. Ea este activată în copilărie între vârsta de unu şi trei ani şi este legată de relaţia cu părintele de sex opus.

Un corp lipsit de tonus

În general, cel care suferă de teama de abandon are ochii mari şi trişti care atrag atenţia prin faptul că persoana respectivă parcă ar vrea să se agaţe de ceilalţi din dorinţa de a nu fi singură.

Corpul este lipsit de tonus sau unele parţi par că atârnă: mâinile, muşchii, umerii aplecaţi. Chiar dacă îşi întreţine corpul prin practicarea regulată a unui sport, din momentul în care activitatea fizică încetează, treptat se va observa o pierdere rapidă a fermităţii trupului.

Singur şi trist

Masca pe care o poartă acest tip de persoană este cea a dependentului. Cea mai mare frică a lui este de singurătate, deşi, de cele mai multe ori îl vom vedea bravând cu afirmaţii de genul: „Eu nu am nevoie de nimeni. Pot să trăiesc foarte bine şi singur. Chiar îmi place să nu mă bată cineva la cap tot timpul.“

Are mare nevoie de prezenţa cuiva şi, de obicei, se simte singur, trist şi părăsit, fără niciun motiv aparent. Îi este greu să ia decizii ferme fără să întrebe pe altcineva, de aceea cere sfaturi fără să le urmeze neapărat. Acceptă cu greu să fie refuzat, are o dispoziţie schimbătoare (trece repede de la tristeţe la veselie), şi întâmpină în permanenţă tot felul de dificultăţi, de la boli sau afecţiuni fizice, la probleme financiare ori de altă natură, tocmai pentru a atrage atenţia şi compasiunea celorlalţi. Chiar dacă nu o face conştient, situaţiile dificile prin care trece îl obosesc şi pe el, şi pe cei din jur, atrăgând, în mod inevitabil, abandonul din partea lor. Alteori îi place să joace rolul salvatorului, tocmai pentru că îi dă senzaţia că dacă cineva are nevoie de el, acela nu va putea să-l părăsească niciodată.

Ignoră problemele din cuplu

Cel mai mare ajutor pe care îl poate primi un dependent este susţinerea sub forma de care el are nevoie: psihică, materială sau sufletească. Atunci când este susţinut, se simte iubit şi ajutat. În cuplu, are tendinţa să nu vadă sau să ignore problemele care apar. Una dintre convingerile sale de bază este că el nu pare suficient de important pentru a merita atenţia celorlalţi. Are o serie de temeri care îl împiedică să se apropie şi să comunice deschis cu oamenii: teama că celălalt nu va fi de acord şi va ignora ceea ce a spus sau a cerut, teama de a i se spune nu, de a fi refuzat.

Cele mai frecvente afecţiuni de care suferă sunt astmul (caz în care respiraţia devine dificilă, ceea ce la nivel subtil înseamnă că ia asupra sa mai mult decât trebuie şi nu dă înapoi decât cu mare greutate), bronşita, probleme cu pancreasul, glandele suprarenale, miopia (din teamă de viitor şi, mai ales, de un viitor petrecut singur), depresia (atunci când rana devine foarte dureroasă şi îşi dă seama că nu este iubit aşa cum şi-ar dori), crizele de isterie, migrenele. Dependentul este cel mai predispus la boli incurabile sau rare, greu de tratat. Are un apetit bun, mănâncă încet, îi plac alimentele moi, iar uneori este bulimic.