Dragi bărbați de 40-50 de ani,
Sunt singură de ceva timp. Sunt singură, cum ar spune americanii, ”by choice”. E alegerea mea! Eu vreau să fiu singură după atâtea relații nereușite și energie investită în ele. Am ajuns la vârsta și la punctul în care m-am descoperit pe mine ca fiindu-mi o companie plăcută. Mă simt foarte bine singură.
Vedeți voi, la aproape 40 de ani, știi cam bine destule despre viață. Am un cerc de prieteni cu care mă simt minunat și cu care practic un ritual de ajutorare reciprocă atunci când avem nevoie și cam atât. Într-un fel, exact cum i-am spus mamei mele când se îngrijora de statutul meu, ”Dacă am nevoie de ceva la ora 2, în creierii nopții, am câțiva oameni pe care îi pot suna și știu că ar veni unde i-aș chema!”. Asta a liniștit-o pe mama și acesta este adevărul.
Sunt doar necuplată. Singură, de fapt, nu am fost niciodată!
Dar nu mai pot cu voi! Voi, aceștia, ajunși în miezul vieții, cu neveste acasă și copii la facultăți, care aveți nevoie de confirmări și vreți să fiți zei pentru cineva. Voi, cei pentru care contează, din secunda doi în care ni se face cunoștință, dacă am pe cineva sau nu. Se întâmplă să merg pe la tot felul de evenimente și să cunosc oameni noi. Am obosit cu bărbații în criza vârstei a doua!
Dragii mei,
Potoliți-vă! Femeile singure nu sunt singure pentru că vă așteaptă pe voi. Femeile singure sunt singure tocmai pentru că nu au nevoie de voi! Și atât. Punct.
Femeile singure nu-și doresc cu ardoare să vă fie amante, oricât de grele ar fi viețile voastre cu soțiile, oricât de nebune ai spune că sunt ele, oricât de cretine/proaste/grase/nerecunoscătoare ați zice voi că sunt. Toți aceștia, care amușinați la altele, vă plângeți că nevestele sunt nu știu cum, dar nici pe departe oameni în toată regula. Nu, când ajungeți pe la 40-50 de ani, unora dintre voi, nevestele încep să li se pară cele mai antipatice/tâmpite/urâte ființe de pe fața Pământului. Nu veți cuceri altă femeie plângându-vă de viața voastră mizeră de acasă!
Femeile singure, care sunt singure de ceva timp și trecute de vârsta naivității (care e pe la 20 și ceva de ani), nu vor pica niciodată pe spate în fața mașinii pe care o conduceți și averii pe care o dețineți sau ziceți că o dețineți, că și aici e o întreagă discuție.
Femeile singure, dragilor, sunt doar necuplate, nu sunt neajutorate. Încetați să le mai priviți ca pe niște prințese care vor să fie salvate. Încetați să vă imaginați că au nevoie de ajutorul vostru! Încetați să mai credeți că sunteți voi salvatorii!
Femeile singure nu vă cer nimic și nu așteaptă de la voi nimic din ceea ce ați crede voi.
Așteaptă doar decență, nu să vă imaginați că dacă e singură, sigur are ”niște nevoi” și fix voi sunteți aceeia care le-ar putea rezolva. Serios! Femeile singure așteaptă doar decență. Femeile singure nu sunt disperate după ce credeți voi că sunt!
Femeile singure sunt singure tocmai pentru că nu vor să fie nici prințese și nici să-și bată capul cu unii ca voi, care după un timp încep să alerge după alta care e singură. Femeile singure, dragii mei, se vor cupla atunci când vor găsi omul potrivit pentru ele! Încetați să mai credeți că voi sunteți acela!