Vom vorbi astazi despre un alt tip de personalitate dificila: depresivii. Iti amintesti probabil ca in primul nostru articol spuneam ca o personalitate este definita ca fiind dificila doar atunci cand marea majoritate a reactiilor si conduitelor sale se subsumeaza unui mod specific de relationare, care poate fi usor regasit si descoperit de catre ceilalti si doar atunci cand o buna parte din relatiile sale familiale, profesionale, sociale sunt afectate de acest pattern de relationare.

Evident, acelasi lucru este valabil si pentru personalitatea depresiva, nefiind vorba doar de o stare tranzitorie sau de o dispozitie depresiva pasagera. Indivizii cu o astfel de personalitate au o stare de pesimism aproape permanenta, in situatii diverse, fiind mai degraba predispusi sa vada latura negativa - "partea goala a paharului", supraevaluand aspectele negative si minimizandu-le pe cele pozitive.

Totodata ei sunt tristi in marea majoritate a timpului, chiar daca lipsesc evenimentele negative care ar putea determina o astfel de stare. Nu resimt placerea nici macar in cazul unor situatii considerate de marea majoritate dintre noi ca fiind agreabile si, de cele mai multe ori, au sentimente de culpabilitate si de dezapreciere referitoare la propria persoana.

Acestea ar fi principalele caracteristici ale personalitatii depresive, ele suportand diverse grade de intensitate, in functie de cazurile individuale.

Iata o ilustrare a unei astfel de personalitati:

"Nu-mi amintesc de cand am aceasta stare. Probabil ca dintotdeauna. Inca din scoala aveam impresia ca nu voi reusi sa fac nimic in viata, desi invatam si aveam note peste medie. Eram ceea ce adultii numesc 'un copil bun': ascultam parintii in aproape toate cazurile, imi faceam lectiile la timp, nu plecam de acasa fara sa anunt.

In liceu am mai iesit la petreceri, dar aproape intotdeauna ma intorceam inaintea celorlati acasa. Nu intelegeam cum se simt bine colegii mei intr-un apartament plin de fum, cu muzica foarte tare si consumand cantitati apreciabile de alcool.

Ma gandeam in astfel de momente ca a doua zi, spre exemplu, o iau de la capat cu scoala, temele, problemele zilnice. Nici week-end-ul nu mi se parea ca fiind ceva foarte placut. Oricum, trecea repede si venea inevitabil ziua de luni.

M-am casatorit la 28 de ani, cu o colega de la serviciu. Foarte frumoasa, aproape ca nu mi-a venit sa cred cand a acceptat cererea de a-mi fi sotie. Ea imi spune si acum ca sunt un barbat frumos si ca toate colegele au fost geloase ca am ales-o pe ea.

M-am gandit mult inainte sa o cer de nevasta: era o noua responsabilitate, un alt statut, cu mai multe griji si obligatii. Imi era frica de faptul ca nu voi fi la inaltimea asteptarilor ei, ca nu voi putea fi un bun sot sau parinte. Acum avem si o fetita de 4 ani. Este foarte frumoasa, seamana cu mama sa si pare sa fie un copil cuminte si ascultator.

Imi este teama pentru ea si ma gandesc ingrozit prin cate va trebui sa treaca in viata. Poate ca nici n-ar fi trebuit sa avem copii: le putem oferi atat de putine lucruri frumoase, multe dintre ele fiind rodul intamplarii si al sansei.

Vor creste mari si vor porni pe acelasi drum al greutatilor si al vietii dure, vor avea parte de putine lucruri bune si de mult mai multe rele... poate ca sunt putin cam pesimist, dar ganditi-va si dumneavoastra prin cate trecem pana ajungem adulti... si pe urma, nu ne asteapta nimic mai bun, poate dimpotriva..."

Unei astfel de persoane nu este deloc recomandabil sa-i dai sfaturi de genul: "Daca vrei, poti!", "Trezeste-te din starea asta, aduna-te si fa ceva!" sau si mai rau: "Nu te lasa dus de val!", "N-ai vointa deloc, incearca sa te mobilizezi!", "Nu mai vedea totul in negru!". Cel mai important este sa nu te lasi prinsa de starea lor si in nici un caz nu incerca sa le impartasesti viziunea trista asupra vietii.

Cum ar trebui sa ne comportam cu o astfel de personalitate?

Inainte de toate, incearca sa-i arati latura pozitiva a vietii si a situatiilor prin care trece: viata este mai degraba frumoasa, chiar daca apar tot felul de greutati si de probleme, pe care reusim in cele din urma sa le depasim.

Incearca totodata sa implici o astfel de persoana in activitati agreabile in care crezi ca ar putea sa se prinda si arata-i ca o apreciezi. Aprecierile trebuie sa fie centrate pe o actiune sau pe o conduita a sa, legate de o sarcina pe care a indeplinit-o cu bine sau de o fapta buna a sa.

Nu face aprecieri vagi si generale, de complezenta. Si nu in ultimul rand, cauta sa o determini sa consulte un specialist.