Stresul provoacă durere. Cele 10 zone ale corpului care sunt afectate
Psihologie / De Georgiana Dorobanţu, 12.07.2018

De multe ori, încercăm să ascundem şi să negăm emoţii şi sentimente negative precum teamă, tristeţe, îngrijorare. Ne fac să ne simţim neputincioşi, şi printr-un efort de a le estompa, le negăm şi le reprimăm.

În loc să ne eliberăm de astfel de sentimente negative, le închidem în noi. Iar emoţiile negative reprimate provoacă tensiuni în corp, care se manifestă sub forma unor dureri aparent fără cauză, sunt de părere specialiştii psychologytoday.com. Se numesc dureri psihosomatice şi te poţi confrunta cu ele fără să ştii care este adevărata cauză. Iată cum afectează emoţiile negative reprimate corpul şi ce dureri pot provoca:

Zona lombară - Furie

Zona inferioară a spatelui este locul în care se manifestă tensiunea provocată de furia reprimată. Pentru a o elimina, trebuie să înveţi să îţi exprimi constructiv frustrările şi să rezolvi pe moment conflictele cu ceilalţi. Nu este uşor să faci asta, dar după ce înveţi să transformi furia într-o forţă creatoare, îţi poţi schimba radical viaţa. Învaţă să transformi furia în asertivitate, să o exprimi constructiv, nu distructiv.


Stomacul şi intestinele - Frică

Atunci când te temi, stomacul şi intestinele sunt în tensiune. Probabil ai observat că atunci când îţi este teamă de ceva, ai o senzaţie de gol în stomac. Cu cât negi şi reprimi teama mai mult, cu atât mai puternic se va manifesta fizic, prin durere. Începe prin a conştientiza ceea ce îţi provoacă teamă. Iar pe măsură ce vorbeşti despre temerile tale, vei reuşi să estompezi tensiunea fizică la nivelul intestinelor şi a stomacului.

Inima şi pieptul - Tristeţe

Atunci când durerea din piept nu este provocată de nicio afecţiune, stresul poate fi responsabil. Durerea emoţională reprimată poate cauza snezaţia de durere în piept şi în zona inimii. Se poate întâmpla în cazul celor care refuză să recunoască faptul că au fost răniţi profund de o persoană apropiată, celor care au trecut prin despărţiri dureroase sau pierderea unei persoane dragi. Dacă nu recunoşti deschis că suferi şi îţi reprimi sentimentele, vei resimţi presiunea prin durere fizică în zona pieptului.


Migrene - Pierderea controlului

Pentru persoanele obsedate să deţină întotdeauna controlul, senzaţia că lucrurile nu se desfăşoară aşa cum şi-ar dori se poate manifesta sub forma durerilor de cap. Nu toate dificultăţile din viaţă se rezolvă deţinând complet controlul. Uneori, capacitatea de a accepta situaţia aşa cum este poate fi mult mai valoroasă. Acceptă lucrurile pe care nu le poţi schimba şi vei scăpa de tensiunea imensă care îţi provoacă migrene.

Dureri de gât şi umeri - Griji şi responsabilităţi

Dacă încerci să duci prea multe griji şi responsabilităţi pe umerii tăi, te vei confrunta cu dureri şi tensiune în această zonă. În loc să ceri ajutorul, ai tendinţa de a face totul singur. Iar acest lucru duce la apariţia durerii în zona gâtului şi a umerilor. Învaţă să delegi, să ceri ajutor şi să decizi ce merită cu adevărat făcut şi ce nu. Împarte responsabilităţile cu ceilalţi.

Oboseală - Resentimente

Resentimentul îţi stresează întreg corpul şi îţi face mai mult rău decât oamenii faţă de care ai emoţii negative. Dând vina pe alţii, făcând pe victima şi retrăind la infinit momente neplăcute din trecut nu faci altceva decât să te adânceşti în emoţii negative care te epuizează fizic şi psihic. Resentimentele te împiedică să te bucuri de prezent şi să beneficiezi de oportunităţile care îţi apar în cale. Când îţi concentrezi gândurile şi emoţiile asupra celor care ţi-au greşit, le permiţi să te rănească şi mai mult, la infinit. În loc să faci asta, învaţă să ierţi şi să mergi mai departe.

Insensibilitate - Traumă

Când suntem copleşiţi de un eveniment, avem tendinţa de a ne amorţi sentimentele. Este modalitatea psihicului de a depăşi durerea sau pericolul. Evenimentele traumatizante nu sunt întotdeauna cele care ne pun viaţa în pericol, ci pot fi rezultatul unui pericol real sau imaginat sau a unui istoric de abuz sau neglijare în copilărie. Cu timpul, dacă nu înveţi să înfrunţi trauma, amintirea ei se va manifesta asupra corpului tău. Prin urmare, îţi ascunzi sentimentele atunci când te simţi vulnerabil, îţi este imposibil să ai încredere în ceilalţi, situaţiile nesigure îţi cauzează confuzie şi te fac să te blochezi. Primul pas de a te elimina de traumă este acela de a recunoaşte puterea pe care o are asupra ta şi de a cere ajutor de specialitate.

Dificultăţi de respiraţie - Anxietate

Dicultăţile de respiraţie, atacurile de panică şi senzaţia de sufocare apar de obicei în cazul persoanelor anxioase. Se întâmplă în cazul celor care îşi reprimă tristeţea. Nu vor să plângă şi să-şi manifeste tristeţea apărută în urma unui eveniment nefericit. În schimb, ţin totul în ei, îşi reprimă sentimentele şi se concentrează asupra altor lucruri. Dar atunci când îţi blochezi lacrimile este ca şi cum ţi-ai ţine respiraţia. Eliberarea sentimentelor de tristeţe prin plâns este precum o doză proaspătă de oxigen. Te eliberează şi îţi dă senzaţia de uşurare.

Probleme cu vocea şi gâtul - Opresiune

Persoanelor oprimate nu le este permis să aibă o voce. Dacă ai crescut într-o atmosferă opresivă, exprimarea opiniilor şi nevoilor era un lucru periculos. De asemenea, în acest caz ai în interiorul tău un critic aspru. Drept urmare, la maturitate ai devenit un adult care are tendinţa de a-şi reprima sentimentele. Când simţi că trebuie să vorbeşti, te reîntorci la comportamentele din copilărie şi îţi reprimi vocea. Acest conflict interior se manifestă prin probleme legate de voce şi gât. Folosirea unui jurnal în care să scrii tot ceea ce ai de spus te poate ajuta să-ţi eliberezi vocea şi să elimini criticul din tine care îţi judecă fiecare acţiune.

Insomnia - Schimbări radicale

Atunci când trec prin evenimente care le schimbă radical viaţa, fie că sunt pozitive sau negative, oamenii se confruntă cu insomnie. Teama de necunoscut este cea care provoacă tulburări ale somnului. Iar pentru a putea să scapi de ele, pune-le pe hârtie sau vorbeşte despre ele cu persoane apropiate. După ce ţi le scoţi din minte, vei putea să ai un somn odihnitor.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro