Mod de preparare
Daca Sfantul Valentin sau vizita lui anuntata pe nepregatite la masa te surprinde fara ceva bun in frigider, poti sa-i prepari rapid un flanc cu fructe, dupa ce-ti faci cateva cumparaturi in prealabil. Merita sa-l alinti un pic, sau poate o faci pentru tine, daca esti indragostita de dulciuri.
Ingrediente si cantitati:
Pentru aluat: 150 g. faina, 100 g. unt, 1 lingurita rasa zahar, 1 lingurita de apa rece, 1 ou, un varf de cutit de sare.
Pentru umplutura: portocale, caise sau piersici, daca aveti pe undeva, ori jeleu de fructe.
Mod de preparare:
Se cerne faina pe planseta, se face loc la mijloc si se pune untul la inmuiat putin prin frecare cu o lingura de lemn, apoi, treptat, celelalte elemente. Se framanta bine un aluat, 15-20 de minute, dupa care se impatureste de trei ori. Se lasa la rece 1-2 ore, apoi se intinde o foaie groasa de 1-1,5 cm. Se taie in bucati dreptunghiulare lungi de 7-8 cm si late de 3,5-4 cm.
Se asaza pe o tava si se coc la foc intai puternic iar cand incepe sa se coloreze pe deasupra, la foc mai domol. Se scot din tava pe planseta, iar dupa ce s-au racit, se unesc doua cate doua, asezand la mijloc jumatati de portocale oparite intr-un sirop gros, vanilat. Pe deasupra se prepara cu zahar pudra vanilat.
Aceasta prajitura se mai poate pregati si cu alte fructe. Dupa ce flancurile s-au copt, se ung pe deasupra cu un strat de jeleu de fructe peste care se pun cate doua-trei felii de portocala sau o piersica, desfacuta in doua si curatata de pielita, peste care se mai adauga putin jeleu.
Peste jeleu se prepara un sirop din 150 g. zahar si 150 ml. suc de fructe. Cand este bine legat, se adauga 1-2 foi de gelatina, inmuiata in apa calduta.
Subiecte discutate pe forum, despre gastronomie