Sănătatea ta: Top 6 cele mai frecvente boli de piele. Află cauzele!
Dintre toate afecţiunile care îţi pot da mari bătăi de cap de-a lungul vieţii, cele mai frecvente boli de piele nu doar că îţi periclitează sănătatea, ci te afectează şi din punct de vedere estetic. Factorii care irită, inflamează şi infectează pielea declansează, totodată, simptome neplăcute precum roşeaţa, umflăturile, arsurile şi mâncărimile chinuitoare.
Cele mai comune boli de piele sunt cauzate de alergii, iritanţi externi, dezechilibre hormonale, afecţiuni diverse ale organismului sau reacţii agresive ale sistemului imunitar. De multe ori, bolile de care suferi în interior, se reflectă fidel în aspectul pielii tale.
Pielea este cel mai mare organ al corpului tău, cântăreşte în jur de 2,5-4 kg si se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 1,700 m patrati. Ea te protejează de bacterii şi virusuri şi reglează temperatura corpului, deci este predispusă constant îmbolnăvirii.
1. Cele mai frecvente boli de piele: Acneea
Statisticile medicale mondiale arată că, 80% dintre pacienţii care se prezintă la dermatolog, suferă de o formă uşoară sau cronică de acnee. Chiar dacă este cea mai răspândită boală de piele, acneea nu îţi pune viaţa în pericol.
Afecţiunea apare atunci când canalele pielii care fac legătura între pori şi glandele sebacee se înfundă, devenind un mediu propice de înmulţire pentru bacteriile cauzatoare de infecţii. Loţiunile antiacneice pot controla acneea usoară şi moderată, în timp ce antibioticele orale devin necesare pentru tratarea acneei severe.
2. Dermatita atopică (eczemele)
Cunoscută sub numele de eczemă, dermatita atopică este o boală cronică a pielii, care ia forma unor porţiuni uscate şi mâncărimi intense. Din pricina scărpinatului, apar de multe ori edeme (umflături) şi roşeaţă. În faze avansate, pielea se crapă şi secretă fluid. Când rana se vindecă, apare o crustă solzoasă în regiunea afectată.
Dermatita alergică de contact apare la vârsta adultă şi este provocată de substanţe cosmetice, parfumuri iritante sau diverse metale din bijuterii. Tratamentul vizează hidratarea intensă a pielii cu creme speciale.
3. Cele mai frecvente boli de piele: Urticaria
Micile umflături roşii, însoţite de mâncărimi, se numesc urticarie. De regulă, afecţiunea apare ca răspuns alergic la un aliment sau medicament. Stresul sau alte infecţii sunt cauze comune ale urticariei, care dispare, de regulă, de la sine.
4. Rozaceea
Caracterizată printr-o roşeaţă permanentă a tenului, rozaceea apare preponderent la femei. Pe măsură ce progresează boala, pigmentul roşiatic evidenţiază vasele foarte mici de sânge, care devin vizibile (în special în pomeţi). Medicamentele topice şi antibioticele orale sunt folosite, de regulă, ca tratament.
5. Cele mai frecvente boli de piele: Aluniţele
Când sunt mici şi cu formă regulată, sunt considerate simpatice. Chiar şi aşa, aluniţele sunt clasificate drept patologii dermatologice, care apar când anumite celule ale pielii (melanocite) se dezvoltă grupate, cu ţesut în jurul lor. Fiecare om are între 10 şi 40 de aluniţe, iar un individ din 10 prezintă câte o aluniţă care îşi modifică aspectul, deci este susceptibilă să se transforme în melanom (un tip sever de cancer de piele). În această situaţie, consultul medical devine crucial.
6. Cancerul de piele
Tot mai frecvent diagnosticat în prezent, cancerul de piele este cea mai gravă afecţiune dermatologică. Tipurile comune de cancer al pielii apar în zona capului, pe faţă, gât, braţe şi palme. Melanomul, cea mai letală formă, este responsabilă cu 75% din decesuri. Protecţia împotriva razelor ultraviolete este principala cale de prevenire a cancerului de piele.