Ce riscuri există dacă faci un copil mai târziu?
Sănătate · Sarcina / 27.02.2017

Cercetătorii au ajuns la concluzia că vârsta medie a femeilor care fac un copil este în creștere.

În timp ce studiile au constatat riscuri atât pentru pentru mamele tinere, cât și pentru cele cu vârsta de peste 35 de ani, există câteva lucruri importante pe care ar trebui să le știi despre conceperea unui copil la o vârstă înaintată. 

1. Fertilitatea scade pe măsură ce înaintezi în vârstă


În jurul vârstei de 20 de ani, șansele de a concepe sunt de 20-25%. La 30-35 de ani, șansele scad la 15-20%, pe când după vârsta de 35 de ani, există un declin mult mai rapid al fertilității, nivelul scăzând mai mult de 10%. Fertilitatea este redusă la femei, din cauza numărului și calității ovulelor. Fiecare femeie are un număr finit de ouă la naștere. Pe măsură ce îmbătrânim, acest număr de ovule scade. Din păcate, același lucru este valabil și pentru calitate. 

2. Fertilitatea femeilor nu reprezintă singura grijă


Cu toate că vârstă unei femei nu reprezintă un aspect important atunci când vine vorba de conceperea unui copil, acesta nu este singurul considerent care trebuie luat în calcul. Studiile realizate au ajuns la concluzia că multe femei aleg ca parteneri bărbați de vârsta lor sau chiar mai în vârstă. Acest lucru înseamnă că, dacă femeia nu are probleme de fertilitate legate de vârstă, partenerul său s-ar putea să aibă.

3. Nașterea ar putea fi mai dificilă în funcție de vârsta mamei


Pe lângă riscurile pentru sănătate care există dacă faci un copil mai târziu, problemele în timpul nașterii apar mai ales în cazul femeilor cu vârsta de peste 35 de ani. Printre acestea se numără placenta previa (placenta este căzută în uter, acoperind eventual colul uterin), nașterea precoce (înainte de 32 de săptămâni), necesitatea unei cezariane de urgență și hemoragia postpartum. Cu toate că există posibilitatea să apară complicații la orice vârstă, este important să discuți despre aceste riscuri cu doctorul tău din timp, în special despre aceste riscuri asociate factorilor vârstei. 

4. Se poate să fie nevoie să apelezi la diferite tehnici


Luând în considerare toți acești factori legați de vârstă, ce se întâmplă atunci când nu poți concepe un copil cu ușurință? Medicina vine în ajutorul femeilor cu câteva tehnici: inseminarea intrauterină, fertilizarea in vitro și mamele-surogat. 

Conceperea unui copil, la orice vârstă, reprezintă o decizie importantă și există multe lucruri pe care ar trebui să le iei în considerare. Însă bucuria pe care ți-o va aduce acesta te va convinge că merită toate eforturile.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro